Tineretul din ziua de astăzi nu mai este ce-a fost: au prea multă libertate, sunt obraznici, leneși și nu vor să muncească. Presupunând că ar fi așa, mă intrigă lumina pe care o dăm acestor constatări: în loc să fim îngrijorați și să căutăm soluții viabile, preferăm să ne învăluim într-o mantie de autosatisfacție și mulțumire față de sine, noi, cei care am știut cum să muncim și să luăm viața în piept, noi, cei care dacă ar fi posibil un concurs între generații, cu siguranță am ieși învingători.
de Mădălina Oana
Conflictul între generații va exista mereu. Chiar și cei tineri care acum ridică din sprânceană critic și-și jură că ei vor face lucrurile diferit, se vor ciocni de alte lucruri care îi vor lua pe nepregătite. Lumea evoluează cu o viteză mult prea mare pentru ca zeci de ani din aceleași experiențe să facă posibil ca adaptarea să se miște în același ritm.
Atitudinea mea în astfel de situații este să caut explicații și cauze. Reală sau nu, percepția asupra tinerilor există.
Cu libertatea nu prea ne putem lupta din moment ce ne este oferită prin democrație. Cu interpretarea ei corectă și echilibrată ar fi câte ceva de făcut însă atunci când mentorii au probleme în a o accepta și învățăceii vor avea dificultăți în a o înțelege.
Obrăznicia avea un leac extrem de eficient și rapid mai demult: o mamă de bătaie sănătoasă și-i scoteai gărgăunii din cap nesimțitului. Dar acum nu mai ai voie să-i atingi nici cu o privire. Pare imposibil să găsești alte soluții ca empatia, respectul reciproc, blândețea, generozitatea. Parcă e mai la îndemână să te lupți cu anul 2019, cu informația, cu studiile și cercetările psihologice, cu Europa și întreaga lume civilizată. Din păcate, și această luptă este inutilă întrucât legea din România zice că Nu-nu! Nu-i voie! Stai cuminte că primești pedeapsă!
Lenea și cheful de muncă merg cumva mână în mână. Lăsând la o parte aspecte importante ca salarizarea, nivelul scăzut de trai, incompetența învechită a sistemului educațional de a pregăti practic viitorii profesioniști, cred că cel mai important aspect care ar putea să mai îmblânzească puțin lipsurile este oferit de motivație.
Atunci când păstrezi și promovezi același tipar de șef, manager, director, conducător, lider politic atât de reprezentant pentru generațiile trecute dar atât de nepotrivit pentru timpurile prezente este extrem de greu să poți crea o conexiune reală. Iar generațiile obișnuite că șeful are întotdeauna dreptate, că are nevoie să fie flatat și măgulit, că are permisiunea să țipe, să jignească, să acuze, că are putere deplină asupra tuturor, vor dispărea încet-încet, lăsându-i în urmă pe cei care trăiesc în democrație unde puterea este împărțită, unde avem nevoie unii de ceilalți, unde lucrăm împreună, unde fiecare contează, unde respectul este reciproc și unde motivația depășește ca importanță egoul unui singur individ, depășit de vremurile actuale.
Poate că viitorul nu este exact așa cum ar trebui să fie dar parcă nici trecutul acesta nu se pricepe prea bine să ne predea o lecție de istorie actualizată. Echilibrul, ca întotdeauna, tot acolo la mijloc ne așteaptă.
