de Sorin Ovidiu Bălan
        Şi a fost marele miting al coaliţiei de la guvernare cu tema:  „împotriva abuzurilor”. Lume, câtă frunză şi iarbă. Autocare, cât să blocheze o jumătate de oraş. Grupuri de protestatari veseli, ajunşi mai devreme decât ora de începere, care în programul excursiei aveau inclusă şi o minunată vizită la mall. Atmosferă destinsă, de început de vacanţă. Pe nicăieri încrâncenarea sau furia unora care nu au mai răbdat tirania şi au ieşit în stradă, mânaţi de dorinţa de a o eradica. Dimpotrivă! Oamenii din şirurile nesfârşite de autocare, făceau cu mâna celor aflaţi pe trotuar, ca şi când veniseră în vizită pe la rude.

Totul arăta ca un şpriţ rece de vară, cu mânecă scurtă, numai bun să-ţi potolească setea şi să te bine-dispună.

Ehe! Où sont les rassemblements d’anţărţ ? Din anii imediat de după Revoluţie, cu entuziasmul  şi vehemenţa « tinerei noastre democraţii »

Piaţa Victoriei s-a umplut până la refuz. Şi străzile adiacente. Ceea ce dovedeşte că PSD are capacitatea organizatorică de a mobiliza mase mari de oameni. Habar nu am cum şi prin ce mijloace au făcut-o, dar au făcut-o. Iar faptul că la asemenea mulţime, nu s-au înregistrat evenimente grave, dovedeşte încă o dată că organizarea a fost ireproşabilă, iar forţele de ordine au fost la înălţime.

Şi… cam atât.

Pentru că după părerea mea, în afară de participarea masivă a oamenilor veniţi din toată ţara, adică o demonstraţie de forţă reuşită, restul a fost un fiasco total. Ascultându-i pe cei care au urcat pe scenă, nu mi-a venit să cred că PSD, ditamai partidul cu sute de mii de membri, nu are nici măcar un singur vector de comunicare, cum se spune în termeni de specialitate. Adică nu are pe nimeni cu carismă care să fie capabil, nu zic să-i entuziasmeze cu discursul său pe cei aflaţi în piaţă, dar care măcar să-i trezească la viaţă. Cei care au urcat pe scenă au debitat polologhii leşinate, pline de banalităţi, abureli de fraze pompoase, fără nici un fel de vlagă. Poate ar fi bine ca programul „Laptele şi cornul” să fie extins şi la liderii PSD, că nu prea au calciu deloc.

În cuvinte nici măcar meşteşugite, am aflat ceea ce ştiam deja. Că statul paralel ne ascultă telefoanele. La mai bine de şase milioane dintre noi. Că statul paralel a făcut dosare la comandă şi a pus mâna pe Justiţie, folosind-o ca armă politică. Că statul paralel a distrus destine. Că statul paralel este incompatibil cu democraţia. Că răul pleacă de la DNA şi SRI şi este patronat de Johannis. Că oricare dintre noi putem fi victima nevinovată a statului paralel.

De acord cu toate acestea, care, din nefericire, nici măcar nu sunt minciuni propagandistice. Dovadă valul de achitări din ultima vreme. Dovadă protocoalele secrete. Dovadă, carierele distruse ale unor oameni. Dovadă probele evidente. Dovadă că procurori mânjiţi au început să o uşchească din DNA.

Desigur că fiecare dintre noi vrem destructurarea statului paralel. Nu cred că este cineva nebun să-şi dorească să-i fie ascultat telefonul când vorbeşte cu copiii, cu soţia sau părinţii, sau ascultat ambiental când merge la veceu. Nici să nu poată să urce cinstit, prin concurs, o treaptă în ierarhia socială, pentru că i se pune piedică cu un dosar penal fabricat. Foarte bine!

Am auzit, după cum spuneam, toate acestea, la miting.

Ceea ce nu am auzit, a fost: cam de pe ce planetă aşteaptă liderii PSD şi ALDE, să vină extratereştrii care să destructureze statul paralel. Ăla împotriva căruia se manifesta. Că faptul că ei se află la guvernare cred că-l ştiu, că au tot tras în sus şi-n jos cu respectarea votului popular.

M-aş fi aşteptat ca în discursul său, foarte prost alcătuit altminteri, mult prea lung şi anost, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, când a spus că şase milioane de români au fost ascultaţi, să ne spună şi că luni chiar, deputaţii puterii, majoritari, nu, că d-aia-i putere, vor face o lege prin care să nu se mai întâmple aşa ceva. Iar cine va mai asculta aiurea telefoanele cetăţenilor,  va fi aspru sancţionat.  Mai aşteptam ca Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, atunci când a spus că se fac dosare la comandă şi se fabrică probe, să ne spună şi că senatorii puterii, majoritari, că d-aia-i putere, vor face o lege despre răspunderea magistraţilor, care să sancţioneze drastic pe cei care îşi permit să mai facă aşa ceva. Şi aş mai putea să vă mai dau astfel de exemple.

Adică aş fi vrut să aud măsuri. Măsuri drastice împotriva statului paralel.  Împotriva celor care au încălcat grav drepturile şi libertăţile omului.

Nu o jelanie de babe semi-senile şi anchilozate, care după ce au participat la un parastas în cimitir, se întreabă dacă e cazul să mai meargă acasă.

Bine că pe ecranele imense din piaţă s-a dat şi meciul Simonei Halep, că poate unii dintre cei veniţi la miting aveau acasă televizoarele stricate şi nu ar fi putut urmări în direct triumful româncei la Roland Garros.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here