Sunt multe credințe la modă cu care eu nu rezonez: manipularea mondială realizată prin inventarea coronavirusului, 5 G, implantul de cipuri a lui Bill Gates, crunta politică antivaccinare, etc. Oamenii sunt liberi să creadă ce vor și să-și conducă viața după ce principii aleg singuri. Dar cea mai de neînțeles dintre toate mi se pare războiul împotriva introducerii educației sexuale în școli.
de Mădălina Oana
Întâmplător sau nu, bizar sau nu, acest război mi se pare că se ghidează extrem de mult după aceleași principii ca și în cazul celui dus împotriva LGBT, ceea ce mă face să mă întreb cât de mult este de fapt o coincidență și cât este un tipar de gândire care a fost învățat de decenii să funcționeze doar în aceeași învechită și cunoscută direcție, să bătătorească doar aceeași cale, fără a-și găsi curajul și puterea de a ridica puțin capul din cutie și a se întreba ce este totuși, dincolo de ea.
Nu lăsați homosexualii printre noi că ne vor perverti copiii! Nu-i învățați pe copii despre sexualitate că se vor transforma în depravați!
Dictatura și comuniștii sunt cei care ne-au format. Indiferent cât am încerca noi să ne democratizăm mințile, se pare că este foarte dificil să ne scuturăm total de aceste cutume, așadar creierul nostru ne repetă obsedant că informația dezlănțuie haosul. Inconștient probabil, secretizăm și compartimentăm orice subiect care ne este incomod, dintr-un motiv sau altul, care ține mai puțin de rațional și mai mult de structura noastră.
Cum suntem construiți ca instinctiv să ne protejăm copiii, vom încerca să aruncăm cât mai multe umbre spre percepțiile lor, convinși fiind că astfel vom reuși să ținem haosul departe. Parcă nici nu mai contează toată tensiunea pe care am simțit-o noi în perioada comunistă, dezorientarea pe care încă o simțim, parcă nu contează că toți acești copii vor primi până la urmă, într-un fel sau altul, mai bun sau mai nociv pentru ei, cheile secretelor noastre și se vor simți și ei, la rândul lor, datori să ducă mai departe aceleași secrete care în final, nu protejează pe nimeni și nu fac nimic altceva decât să ne îngreuneze sufletele.
Atunci când încerci să controlezi un prizonier, îi iei lumina, îi astupi ochii, îl ții închis, nu-i dai nicio informație, îl ții în întuneric, îl legi de mâini și de picioare. Nu știu cât de conștienți suntem că exact acest lucru încercăm noi să facem cu copiii noștri: să-i ținem în întuneric, să-i controlăm, să nu le dăm de ales, să nu avem încredere în ei. O numim educație sau protecție sau responsabilitate dar adevărul este că nu e nimic altceva decât control, un control șubred și temporar, un control care crește tensiunea și teama și nesiguranța, un control care va rupe sfâșietor orice urmă de încredere a mai rămas nemistuită.
Sunt lucruri care se fac în intimitate și sunt lucruri rușinoase. Nu există un semn de egalitate între ele. Pe cele rușinoase vom încerca să nu le mai facem niciodată. Pe cele care au nevoie de intimitate, va trebui să le cunoaștem cu atât mai bine cu cât nu vom avea de la cine altcineva să le învățăm.
Marile civilizații știu deja că informația înseamnă putere, lumină, înțelegere, responsabilitate. Nu ai cum să înțelegi și să fii capabil să te protejezi în lipsa informațiilor complete și corecte. De ce oare ne încăpățânâm noi, în ciuda istoriei, să rămânem nemișcați, prinși în întuneric, captivi în trecut?!
