În ciuda frumuseții sale, septembrie este o lună a lacrimilor de copii. Începutul de creșă, grădiniță sau chiar școală aduce cu sine multă tristețe, teamă, suferință și deznădejde. Nici pentru părinți nu este deloc ușor să-și vadă puii supărați, tânjind după îmbrățișarea caldă a celor mai importante persoane din univers. Din păcate, oricât de minunate sau menite profesiei pe care și-au ales-o, cadrele didactice pot ajuta doar până la un punct, dincolo de care doar alinarea celor iubiți mai posedă puteri miraculoase.
de Mădălina Oana
Cu toate acestea, procesul de adaptare la școlarizare, poate fi unul, dacă nu plăcut, măcar tolerabil și acceptabil pentru cei mici.
Și primul pas îl constituie înțelegerea și empatizarea cu suferința copiilor. Plânsul lor nu este un moft, un alint, un act de manipulare ci o durere reală și, uneori, covârșitoare. Separarea de cei care reprezintă întreaga lor lume, siguranța, iubirea și încrederea din viața lor este un motiv de suferință pentru oricare dintre noi, indiferent cât de mari am fost crescuți să fim. Plânsul copiilor nu este altceva decât o declarație imensă de iubire.
În plus, are loc o schimbare totală a mediului, a limitelor, a regulilor, a constrângerilor, a reținerilor, a familiarului. Adaptarea nu este ușoară pentru nimeni, doar că, odată cu anii, mulți dintre noi am învățat să nu o mai manifestăm prin plâns.
Sunt totuși câțiva pași care ne pot sări în ajutor atunci când ne confruntăm, ca părinți, cu acest proces.
Pentru cei mai norocoși, ce au la îndemână varianta de a alege singuri vârsta copilului de începere a școlarizării, benefic pentru pui ar fi să așteptăm până când acesta este pregătit, adică: vorbește suficient de bine încât să se poată exprima, devine curios să se aventureze în universul din afara familiei, manifestă interes pentru socializarea cu ceilalți copii, și-a câștigat o anumită independență în ceea ce privește autonomia personală, a învățat tot ceea ce putea învăța acasă, de la cei dragi. Nu există o vârstă standard, fiecare copil se dezvoltă diferit.
Pentru ceilalți însă, mai sunt și alte lucruri care pot fi făcute în folosul echilibrului lor emoțional:
– pregătirea timpurie cu ceea ce urmează să se întâmple (chiar dacă avem senzația că nu înțeleg ce le transmitem), vizite la grădiniță însoțit de părinți, informare asupra activităților pe care le va desfășura, a regulilor, familiarizarea cu educatoarea/învățătoarea, colegii și chiar traseul pe care îl avem de parcurs până acolo.
– asigurarea copilului că lumea lui nu dispare odată ce ajunge la școală: părinții tăi se vor gândi neîncetat la tine, ne va fi dor de tine dar vom fi foarte ocupați cu ale noastre (nimeni nu se distrează în lipsa ta), mami scrie acte iar tati merge la birou, aproximarea timupului petrecut departe, la nivelul lor de înțelegere(după ce mănânci de prânz, venim să te luăm acasă).
– acomodarea treptată: la început, părinții stau în sala de grupă, apoi pe hol, apoi în curte, apoi vor pleca la serviciu. Niciodată nu păcăliți copilul că astfel îi veți spori neîncrederea și anxietatea. Și nu rezistă nici scuza că grădinița nu acceptă acest mod de separare: nimeni nu este mai important decât puiul vostru. Dacă nu există înțelegere, schimbați grădinița.
– crearea unui ritual de despărțire care să îi ofere copilului timp suficient să accepte acest fapt și eventual, prezența jucăriei preferate care să îi ofere confort emoțional.
Aud mult prea des că un copil trebuie rupt în lacrimi de lângă părinți, că altfel nu va accepta niciodată separarea și că după câteva zile/săptămâni toți copiii învață să se obișnuiască. Da, e adevărat că nu vor mai plânge la un moment dat, dar știți cu ce învață să se obișnuiască în realitate? Cu dezamăgirea, cu suferința, cu abandonul, cu forța, cu neîncredrea, cu teama, cu faptul că nevoile lor emoționale nu sunt importante și aproape niciodată cu acceptarea faptului că sunt mari, că au parte de un nou început, mai bogat, mai aventuros, mai benefic dezvoltării lor. Tu cu ce trăiri vrei să meargă mai departe copilul tău, toată viața lui? Gândește-te bine la asta atunci când auzi plânsul unui copil în septembrie.
