Avem certitudinea că știm cine suntem, că știm ce trebuie să facem, că avem dreptate, că realitatea ne este cunoscută în totalitate. Această percepție are la bază un mecanism extrem de complex numit memorie. Trecem de-a lungul vieții printr-o serie de experiențe la care vom apela în permanență ca să traducem situațiile care ni se întâmplă în prezent.
Mădălina Oana
Întâmplările traumatice, cele care au un impact emoțional puternic sunt cele mai vii care ne rămân în minte. Știi exact că la revoluția din ’89 erai singura acasă, părinții tăi se aflau la serviciu, erai îmbrăcat cu o bluză verde și te-ai ascuns sub masă cu o teamă teribilă în suflet până ți-ai revăzut părinții.
Nimeni nu te poate convinge pe tine că un fapt nu este exact așa cum îți amintești tu că l-ai experimentat.
Atunci când ne referim însă la creierul uman, informațiile sunt mult prea complexe și mult prea inaccesibile încât să putem vorbi cu adevărat despre certitudini.
Amintirile noastre nu sunt stocate toate într-un sertăraș propriu ce le este destinat doar lor. Ele se formează în diferite zone ale creierului, diferențiate în funcție de stimulii care le-au declanșat: auditive, vizuale, emoționale, tactile, etc. Hipocampul este cel care va reuni toate aceste amintiri ca într-un puzzle ce va forma o imagine mai clară despre experiența noastră.
Pe parcurs însă, aceste piese de puzzle trec prin testul timpului, erodându-se pe alocuri, rupându-se, fragmentându-se. Creierul nostru însă nu se lasă descurajat atât de ușor, ci-și va face treaba până la capăt, înlocuind, acolo unde este necesar, piesele lipsă cu altele ce fac parte din altă poveste, una binecunoscută și testată de noi în prealabil.
Astfel, se poate întâmpla să realizezi ulterior că la revoluția din ’89 erai singur acasă dar părinții tăi nu se aflau la serviciu, cum se întâmpla în mod normal, ci erau la bunicii de la țară cu care priveau îngrijorați la televizor desfășurarea evenimentelor, că bluza ta verde preferată ți-ai cumpărat-o abia după anii ’90, când se deschiseseră granițele și că ai stat ascuns sub masă cu o teamă teribilă în suflet.
Avem nevoie de certitudini, avem nevoie să știm totul pentru a ne recunoaște în prezent și pentru a ne proiecta în viitor. Avem nevoie să știm cu exactitate cine suntem. Poate că piesele din puzzle-ul nostru nu se îmbină la perfecție, dar, cu certitudine creierul nostru face o treabă mult mai importantă: țese laolaltă amintiri din trecut și visuri despre viitor pentru a ne crea percepția noastră despre sine.
