Treisprezece candidaţi de primar într-un orăşel ca Deva înseamnă că aproape fiecare cetăţean, oricât de singuratic, tot are vreun nepot de verişoară de cuscră, un cumătru, un vecin care candidează. Cererea dă cu spume peste marginile ofertei, ca supa de găină cu laşcă uitată pe aragaz.
Avem toate speciile: beţivul, rătăcitul cu creierii zdruncinaţi după eşecuri consecutive, clovnul haios, mincinosul patologic, ranchiunosul negru de ură, un cuplu de cerşetori, ba chiar şi vreo trei-patru oameni de calitate şi cu bune intenţii, dintre care unul singur ştie ce înseamnă să fii primar. Şi este.
Dacă dăm deoparte zgomotul de fond al echipelor şi susţinătorilor, cu steaguri şi trompete, vom vedea clar care este adevărata luptă: Florin Oancea (PNL) contra Ovidiu Moş (PSD). Toţi ceilalţi 11 competitori, aflaţi la distanţă mare în sondaje, ronţăie ca şoriceii din caşcavalul celor doi, fără nicio şansă de câştig. Nici nu-şi fac iluzii, ci doar planuri de combinaţii, în avantaj personal, pentru ziua de după vot. Cei mai mulţi pentru asta au şi intrat în competiţie: şi-au negociat diverse sinecuri, posturi bine plătite, pentru ei sau membrii familiei.
Aşadar, devenii ar trebui să ştie adevărul: singurele voturi utile, în mod real, sunt pentru Oancea (PNL) sau Moş (PSD), după preferinţele şi tradiţia votului fiecăruia. Toate celelalte voturi, pentru oricare dintre cei 11 candidaţi, sunt voturi pierdute! Inutile. E ca şi când nu aţi vota pe nimeni. Aceste voturi nu se redistribuie şi nu se contabilizează în dreptul altui candidat.
În judeţul Hunedoara, în cele 69 de localităţi, sunt doar DOUĂ feluri de primari: PNL sau PSD. Sunt cele două forţe care au oamenii, logistica şi cunoştinţele necesare pentru a putea conduce municipii, oraşe, comune. Toate celelalte variante sunt aventuri şi experimente riscante. Nu votezi circari, actori de comedie, bolnavi psihic sau cuplul de cerşetori care îţi storc o lacrimă. Votezi un om responsabil, cu o echipă puternică de consilieri în spate, reprezentant al unuia dintre cele două partide care şi-au asumat, de-a lungul timpului, cu bune şi rele, responsabilitatea guvernării României.
Toţi ceilalţi au la dispoziţie emisiunile de umor şi reality-show-urile de la tv, unde se pot da în spectacol cu succes. Sau pot continua să fie doar penibili.