Pentru prima dată, Primăria Deva a organizat o manifestare publică în aşteptarea lui Moş Nicolae. Parcul Cetăţii a fost însufleţit cu sute de persoane care au răspuns invitaţiei edililor de a lua parte la o seară specială la patinoar. Colinde, întreceri pe gheaţa artificială a patinoarului şi dulciuri oferite de primarul Florin Oancea, ca „trimis” al lui Moş Nicolae pentru copiii din Parc, au fost principalele atracţii ale serii
Marcel Bot

Amplasat pentru prima dată în Parcul Cetate, patinoarul artificial a deveni o atracţie autentică pentru deveni. „Ne bucurăm cu toţii că am reuşit să aducem patinoarul în Parcul Cetăţii. Vechea locaţie – din punctul meu de vedere – nu a fost una fericită şi, iată că, acum, aici, sunt mulţi copii, sunt mulţi părinţi şi bunici. Pentru mine este un moment de satisfacţie, când văd că oamenii se bucură şi profită de vremea prielnică pentru patinaj”, a spus primarul Florin Oancea, puţin înainte să înceapă oficial seara de Ajun a lui Moş Nicolae, sărbătorită – în premieră – printr-o manifestare publică.

În foişorul din Parc, Corul „Lira” al elevilor Liceului de Arte „Sigismund Toduţa” au susţinut un mini-concert de colinde. Foişorul a fost locul de unde micuţii participanţi la eveniment au primit dulciuri de la primarul Devei. „Le-am pregătit copiiilor, în această seară, câteva surprize, premii şi dulciuri şi cred că vor fi încântaţi”, spunea (Moş) Nicolae – Florin Oancea. Seara a continuat, câţiva metri mai aproape de dealul Cetăţii, la patinoar cu întreceri şi multă animaţie.

Pentru cei care au ratat evenimentul e bine să ştie că patinoarul are intrarea gratuită pentru toată lumea până în data de 17 decembrie 2018. De la acea dată, intră în vigoare tarifele de acces la patinoar, respectiv: 10 lei pentru fiecare serie de patinaj (două ore) și 10 lei pentru închiriere de patine (tot două ore). Programul de funcţionare este: Luni – joi: între orele 12:30-22:00; Vineri – duminică: între orele 10:00-22:00. Program special pentru zilele de Crăciun: 24 decembrie 2018, între orele 10:00-13:00; 25, 26 decembrie 2018 – închis. Program special de Anul Nou: 31 decembrie 2018, între orele 10:00-13:00; 1 ianuarie 2019 – închis.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here