Redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul, precum şi a sălilor de spectacole s-a făcut cu excepţia a 40 de  localităţi din judeţul Hunedoara (Vezi lista la final).

Potrivit deciziei membrilor CJSU- Hunedoara, se stabilesc următoarele:

  • Programul de lucru al operatorilor economici nu poate începe înainte de orele 06:00 și nu se poate prelungi după orele 24:00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23:00.
  •  Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, nu poate începe înainte de orele 06:00 și nu se poate prelungi după orele 24:00.
  •  Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
  •  Se menține măsura privind suspendarea activității cluburilor, discotecilor și a barurilor în interiorul clădirilor.
  • Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se pot desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  •  organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului
  •  Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.
  • Se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.

Lista localităților unde se menține interzicerea de reluare a activității în interiorul clădirilor

Nr. crt  Localitate

1          Aurel Vlaicu

2          Balomir

3          Banpotoc

4          Bozeș

5          Bucium

6          Bucureșci

7          Câmpul lui Neag

8          Chitid

9          Crișan

10        Galați

11        Grădiștea

12        Jieț

13        Lelese

14        Petrila

15        Simeria

16        Orăștioara de Jos

17        Livadia

18        Păclișa

19        Poienița Tomii

20        Pricaz

21        Rapoltu Mare

22        Romos

23        Sălașu de Jos

24        Săliștioara

25        Sântuhalm

26        Sarmizegetusa

27        Șesuri

28        Silvașu de Jos

29        Simeria Veche

30        Subcetate

31        Tâmpa

32        Țebea

33        Tomești

34        Toplița

35        Turdaș

36        Unciuc

37        Uroi

38        Vaidei

39        Valea de Brazi

40        Vălișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here