Noi când eram mici, voiam să devenim doctori sau învățători. Generațiile mai proaspete se pare că au altă opțiune în cap de listă: vor să devină vedete. Ok, cu două ore pe zi de program tv, și ăla împânzit cu slogane comuniste, vedetismul nu prea era o alternativă. Abundența de exemple de astăzi, mai mult sau mai puțin vedete, poate fi o explicație.
de Mădălina Oana
Totuși, nevoia tinerilor de expunere mi se pare un fenomen fascinant și intrigant, în același timp. Începând cu prezența bogată în reality show-uri de genul Mireasă pentru fiul meu, Insula iubirii, Te iubesc de nu te vezi, Puetrea dragostei, Dragoste fără secrete, etc., continuând cu senzațiile de pe Instagram care au sute de mii de followers și extinzându-se la fenomenul de mare amploare, vloggingul, pare că toată lumea are ceva de spus, de arătat și de demonstrat.
Înțeleg nevoia de exprimare, mai ales că a fost alimentată de zeci de ani de tăcere surdă care ne stau în spate, însă mi se pare cumva că am cam sărit pârleazul.
Îmi amintesc că mi s-a luat un scurt interviu pe stradă, când eram în liceu, de la o televiziune locală și, după ce emoțiile mi s-au evaporat, în timp ce mă îndreptam spre casă, am încercat să rememorez fiecare cuvințel spus, să-l cercetez de erori gramaticale și să-l caut de logică și relevanță. Pentru mine, asta însemna expunere în spațiul public: să transmiți un mesaj care te reprezintă, exprimat corect și cu șanse de a fi înțeles.
Ce se întâmplă acum însă mi se pare la limita dintre amuzament și penibil. Tineri care duc o luptă acerbă cu limba română, care au concepții îndoielnice în ceea ce privește moralitatea, care-mi par pierduți de orice sens pe care l-ar putea reprezenta viitorul lor, ba chiar tineri în care mocnește o furie nestăvilită pe care nu se feresc să o ascundă de ochii celoralți, afișând-o mândri prin jigniri, înjurături și violențele fizice la care se dedau.
Partea care mă intrigă este de ce ai simți nevoia să te expui, atunci când ceea ce ai tu de spus desenează o societate bolnavă, șchiopătândă, care strigă după ajutor? Doar ca să-ți adaugi la CV câțiva pași în prezența vedetelor efemere?
Partea frustrantă este că noi ceilalți, spectatorii acestui show, părem surzi la strigătul de ajutor ce răzbate din ecrane și punctăm cronicizarea cu ratinguri și audiențe spectaculoase. Atât de mult să ne reprezinte acest fenomen încât am deformat normalul după chipul și asemănarea noastră?!
