Foto: tion.ro
Joi, 29 martie 2018, este ultima zi în care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi constructorii spanioli pot să cadă la pace în privinţa neînţelegerilor legate de finanţarea lucrărilor la lotul trei de autostradă Lugoj – Deva. Ministerul Transporturilor ameninţă cu rezilierea contractului, dacă spaniolii nu reiau lucrările. De partea cealaltă, constructorul a anunţat că e gata să se adreseze Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, acolo unde România a pierdut un proces răsunător (cazul Bechtel), iar paguba a fost de peste o jumătate de miliard de euro, după calculele făcute de Ministerul Finanţelor

Licitaţia pentru lotul 3 de autostradă Lugoj – Deva a fost câştigată de asocierea de firme Teloxim, Consa, Aldesa Construcciones şi Arcadis Eurometudes, dar ulterior o parte dintre drumari s-au retras din afacere. Potrivit datelor publicate pe site-ul CNAIR, valoarea contractului pentru acest lot este de 579,927 milioane lei, fără TVA, din care 492,938 milioane lei fonduri de coeziune (85%) şi 86,989 milioane lei Guvernul României (15%), iar lucrările ar fi trebuit finalizate în mai 2016.

Litigiul a izbucnit din cauza unor lucrări suplimentare solicitate de Compania de Autostrăzi, dar ne admise la plată – susţin constructorii care au încetat lucrul în urmă cu o lună şi au dat un ultimatum CNAIR-ului să-şi onoreze obligaţiile contractuale. De partea cealaltă, beneficiarul susţine că pe acest lot au apărut o serie de probleme din cauza nerespectării calităţii lucrărilor şi a mobilizării slabe a antreprenorului. „Acest fapt poate conduce la rezilierea contractului din cauze exclusiv imputabile antreprenorului. Stadiul de execuţie a lotului 3 este de aproximativ 80%”, scriu reprezentanţii Ministerului Transporturilor într-un comunicat de presă.

De ce sunt nemulţumiţi constructorii

Din informaţiile noastre, între constructori și beneficiar (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) există dispute financiare ca urmare a includerii în proiect a unui nou nod rutier, la Holdea, special realizat pentru a se putea utiliza acest tronson atunci când va fi finalizată autostrada. Apoi, a devenit litigios un nou ecoduct și câteva panouri fonoabsorbante, lucrări suplimentare pe care CNAIR nu ar dori să le plătească. De asemenea, noul rutier de la Dobra a provocat neînţelegeri între părţi. Acest nod, cu o utilitate îndoielnică, a fost proiectat şi reproiectat de peste 40 de ori la cererea Companiei, după care s-a cerut renunţarea la el pentru că ar strangula circulaţia din cauza barierelor la calea ferată a trenurilor de mare viteză.

Ce spune cei din Compania de Autostrăzi

„Constructorii aveau termen să răspundă Ministerului Transporturilor dacă mai doresc să continue lucrările. Noi am prelungit termenul până pe data de 29 martie 2018, să nu fim băieţi răi, şi aşteptăm. În legătură cu nodul de la Holdea, ei tot cer bani, dar noi nu le-am dat ordin de începere a lucrărilor.  Ei s-au apucat de el şi l-au construit, iar acum fac tot ce pot să facă, au atras în capcana dezbaterilor şi nişte oameni nevinovaţi, în condiţiile în care nodul n-are nicio valoare fără lotul de autostradă finalizat. Mai au un ecoduct care zic ei că l-au făcut, dar nu se găsesc acte că ar exista ordin de începere a lucrărilor şi mai au o rampă care au demolat-o în octombrie 2016 şi n-am mai reconstruit-o nici până acum. Au făcut-o prea scurtă – n-au ţinut cont de studiul SF –, au făcut-o pe o zonă de alunecări şi s-a dărâmat rampa. Pentru unele lucrări nu au existat ordine de începere a lucrărilor, iar altele sunt în degradare s-au nici nu le-au făcut. Pe ce să le dăm bani? Noul Dobra este în contractul de bază, nu sunt lucrări suplimentare. Ei au executat o parte din lucrări pe care noi le-am plătit, dar mai au de finalizat un pasaj, rampe şi umpluturi. Ei pretind că au făcut ceva, dar au făcut nişte lucrări atât de proste, încât nu avem cum să le plătim”, ne-a declarat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt la CNAIR. Asupra nodului rutier de la Dobra vom reveni pentru că informaţiile primite sunt derutante, contradictorii şi, evident, cineva minte.

Marcel Bot

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here