Am fost educată de familie și de societate cu respect pentru valorile morale, asemeni fiecăruia dintre noi. Încerc să merg dreaptă pe drum și să privesc oamenii în ochi. Știu că nu sunt singură și asta îmi conferă un sentiment de siguranță.
de Mădălina Oana
Toți plecăm de la aceleași premise: când spunem un lucru, îl și facem, indiferent cât de neplăcut ar fi, nu mințim pentru că iubim adevărul, oferim compasiune, încercăm să fim empatici, buni, generoși, iubitori, răbdători, toleranți. Nu-i lovim pe cei căzuți, nu-i lovim pe cei care sunt mai sus. Ne protejăm între noi, respectăm legea, comunicăm fără să jignim și ne privim în oglindă zâmbind. Toți suntem așa. Valorile morale nu sunt vreun secret bine păzit, cu toții le cunoaștem, simțim la fel atunci când nu sunt respectate, le înțelegem scopul și le urmăm.
Da, poate că sunt naivă, dar asta nu înseamnă că nu văd durerea, răutatea, violența, nedreptatea. Asta nu înseamnă că nu recunosc o minciună, o vorbă menită să mă facă să sufăr, o bucurie atunci când mi-e greu sau o judecată aspră a defectelor mele. Asta nu înseamnă că nu mă înfurii, că nu mă revolt. Dar apoi alung umbra și caut ceea ce mă interesează cu adevărat: poate minciuna aceea s-a nimerit doar să fie mult mai ușor de zis, poate vorba aceea voia să spună cu totul altceva, poate nici eu nu am văzut când altcineva suferea, poate defectele mele sunt mai ușor de dus.
Singura priveliște pe care o simțim e viața noastră. Putem să o umplem cu răzbunare, furie, drame, zgomot, tragedii sau putem privi răsăritul în liniște. Tot ce vedem aici e real, dar real doar pentru noi. Ceilalți pot, cel mult pentru o secundă, vedea un colțișor din ea. Nu contează dacă le place sau nu, pentru că nu ei o trăiesc.
Sunt zile când poate fi extrem de greu să alungi norii. Te poți lăsa purtat de vânt din când. Dar atunci când lași furtuna să pună stăpânire pe tine, îți va fi aproape imposibil să mai vezi vreo rază de soare în jur.
Da, sunt naivă, dar sunt o naivă prin alegere. Cred că oamenii sunt toți plini de bune intenții. Adesea, acest crez este suficient ca să se materializeze. Alteori, trebuie să sap puțin mai adânc după el. Uneori trebuie să aduc eu căldura ca să luminez puțin în jur. Dar mereu încerc să merg dreaptă pe drum și să privesc oamenii în ochi. E lumea mea și pot să o trăiesc în întuneric, simțindu-mă rănită și atacată sau pot alege să o trăiesc cu bucurie, cu drag de ea, privindu-mă zâmbind în oglindă.
