Zece finalişti din şapte judeţe şi municipiul Bucureşti vor intra în concurs la Festivalul Naţional de Muzică Pop „Stelele Cetății” – ediția a XXXV-a, care se desfăşoară în zilele de 2 şi 3 decembrie 2017, la Teatrul de Artă din Deva.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

Programul evenimentului

„Stelele Cetății” 2017 debutează sâmbătă, 2 decembrie 2017, la ora 18, cu concursul de interpretare, cu acompaniament live, care va fi urmat de un recital susţinut de Gabriel Cîndea – câştigătorul trofeului din ediţia de anul trecut. Publicul prezent la festival va avea ocazia să participe la „Tombola spectatorilor”, al cărei premiu este o chitară acustică. Festivalul va continua duminică, 3 decembrie 2017, de la ora 18, cu Gala laureaţilor. Preţul unui bilet de intrare la gală este 10 lei. Trofeul „Stelele Cetății” va fi acordat prin votul juriului. De asemenea, vor fi acordate premiile I, II și III. Toţi participanţii la concurs vor primi plachete şi diplome. Valoarea totală a premiilor este de 6.000 de lei, sumă asigurată de organizatori şi sponsori. Festivalul „Stelele Cetății” 2017 se va încheia cu un recital extraordinar Corina Chiriac.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here