de Sorin Ovidiu Bălan
Povestea de spionaj care ne-a pus pe toţi pe jar făcându-ne să ne îngrijorăm cumplit pentru siguranţa naţională a patriei noastre, a plecat de la un banal duş. Mai exact, de la un spălat pe cap la duş. Spălat pe cap la propriu, nu la figurat. Siguranţa naţională periclitată este legată de faptul că capul care fusese spălat nu era unul oarecare, ci chiar capul ministrului de interne, doamna Carmen Dan. Doamnă care, vrând după spălat să-şi usuce părul, a apelat la un fion. Fion pe care, când l-a băgat în priză… surpriză. Din priză a căzut un mini-microfon spion, ultraperformant, „Made in China”.
De aici a început nebunia. Ministrul de interne al României, spionat în propria-i casă. Ministru care, prin natura funcţiei, este şi membru CSAT. Alarmă, poliţie, servicii secret, specialişti IT, conferinţă de presă, supoziţii, insinuări, ipoteze, investigaţii. Toată lumea, pe jar.
Vă daţi seama dacă doamna ministru nu avea nevoie de un nimic de fion, ci încerca să conecteze la curent un aparat electric mai mare? Bunăoară un televizor sau o maşină de spălat cu patru ochiuri şi cuptor, ultima creaţie tehnică în materie de spălat şi gătit simultan, aşa, ca să-i facă în ciudă doamnei prim-ministru Vasilica Dăncilă? Precis năvălea spre dânsa din priza încriminată, un întreg studio de radio, sau poate chiar unul de televiziune, complet echipat, de putea ţine conferinţa de presă fără să mai deplaseze televiziunile carele de reportaj la locuinţa dânsei. Bine că n-a avut nevoie decât de un amărât de fion. Aşa că nu a găsit decât tot un amărât de microfon. Şi ăla chinezesc, făcut cu letconul la cercul de electrice de la Casa Pionierilor Chinezi.
Întâmplarea se petrecea la sfârşitul lui noiembrie anul trecut. Zilele trecute, Parchetul ne dă o veste pe cât de neaşteptată, pe atât de surprinzătoare. A închis dosarul. Fără nici un vinovat. Asta înseamnă că doamna Dan ori nu a găsit nimic în perete şi a făcut scandal de pomană, ori povestea de spionaj este atât de secretă, încât nu o vom putea afla decât peste 50 de ani. Şi atunci dacă avem noroc.
Dar cum în România, nu au fost secrete nici măcar protocoalele secrete al SRI, desigur că s-a aflat şi povestea de spionaj a cărei victimă a fost doamna Carmen Dan.
Totul a început, nu cu banalul spălat pe păr, aşa cum am crezut noi, profanii, ci mult mai demult. De la sora domniei sale. Mai exact, de la faptul că aceasta este o femeie credincioasă. Pentru că este credincioasă, obişnuieşte să meargă în pelerinaj pe la mânăstiri. În unul dintre aceste pelerinaje a luat contact cu spionajul. Aici nu este foarte clar dacă asta s-a întâmplat întâmplător, sau a fost un scenariu pus la cale de spioni bine antrenaţi. Cert este că printre miros de tămâie şi cântece popeşti, doamna soră de ministru este contactată de reprezentantul unei firme particulare care se ocupă cu spionajul. Pe moment, doamna soră de ministru nu are nevoie de servicii de spionaj, dar păstrează cartea de vizită, că nu se ştie. Şi bine a făcut. Pentru că la scurt timp, este întrebată de sora dânsei, de doamna ministru adică, dacă nu ştie fo’ firmă de spionaj. I-o recomandă pe cea cu miros de tămâie, despre care aflase la mănăstire. Doamna Carmen Dan, deşi avea în subordine un întreg serviciu secret, avea nevoie de altcineva care să i se perieze casa, să se vadă dacă nu cumva are microfoane prin ea. Zis şi făcut. Firma vine la adresa indicată, adică acasă la doamna ministru. Pentru conspirativitate, nimeni nu are acte asupra lui şi nici identitate. Ca semn de recunoaştere, fiecare agent secret poartă în mână câte o lumânare aprinsă. Se face schimbul de parole, pentru că siguranţa trebuie să fie maximă: „Mănăstire”, întreabă doamna ministru deschizând cu grijă uşa. „Tămâie”, răspunde şeful comandoului, scrutând vigilent în jur, din dosul ochelarilor negri. Într-o linişte deplină, începe căutarea. Nimic. În casă nu este nici un spion electronic. Echipa de spioni se retrage, pe rând, la intervale de jumătate de oră fiecare membru. Au şi la plecare parolă, că aşa prevede munca conspirativă. „Aghiasmă”, rosteşte încet doamna ministru, închizând discret uşa după fiecare spion care iese. „Cădelniţă”, şopteşte acesta, suflând să stingă lumânarea cu care a venit ca semn de recunoaştere şi dispărând ca o nălucă în noapte.
Abia acum, după această operaţiune secretă, vine momentul public al spălării pe cap şi prăbuşirii din priză a microfonului „Made in China”.
Cum au ajuns însă procurorii să închidă un astfel de dosar stufos şi cu foarte multe elemente secrete? Mai simplu decât vă aşteptaţi. Spionul audio chinezesc funcţiona cu o banală cartelă de telefon. Cartelă pe care anchetatorii au analizat-o. Şi au constata că de pe ea se şi vorbise la un telefon, înainte de a fi montată în microfonul din priză. Aşa că a fost floare la ureche să se vadă de unde a fost cumpărată şi cine a vorbit. Aşa că pe camerele de supraveghere de la magazinul de unde a fost cumpărată, apare unul dintre spionii cu lumânare. Spion care, înainte de a o monta în perete, a mai vorbit puţin de pe ea, ca să mai facă ceva economie la telefonul său. De unde se vede clar că poveştile de spionaj deconspirate de la un banal telefon, nu sunt chiar o ficţiune.
Deci. Microfonul a fost montat chiar de firma particulară camuflată în miros de tămâie, chemată de doamna ministru să cureţe casa dânsei de eventuale microfoane-spion. De ce au făcut asta? Să afle procurorii.
Noi, după această întâmplare cu suspans, am înţeles de ce casele din Teleorman, nouăzeci la sută au veceul în curte.
Ai veceu în curte, nu ai duş. Nu ai duş, nu te speli pe cap. Nu te speli pe cap, nu ai nevoie de fion. Nu ai nevoie de fion, nu trebuie să bagi nimic în priză. Nu bagi nimic în priză, nu cade nici un microfon. Simplu. Nu?
Aşa că tot simplă este şi vindecarea spionitei de care suferă doamna ministru Carmen Dan. Să se mute la loc, în casa tradiţională teleormăneană, cu veceul în curte.
