Au salarii de la 3.500 lei (35 de milioane lei vechi) în sus şi le sunt plătite la timp, dar paralizează activitatea Termocentralei Mintia pentru că nu şi-au primit tichetele de masă de şase luni. Asta în condiţiile în care Complexul Energetic Hunedoara are o datorie de peste UN MILIARD DE EURO, bani care foarte probabil vor intra la datoria publică pe care o vom plăti cu toţii, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul ultimilor 30 de ani cu aşa-zisele datorii istorice. Dintre toţi angajaţii CEH-ului doar sindicaliştii conduşi de Cristian Iştoc refuză lucrul. Toţi ceilalţi salariaţi – mineri şi energeticieni de la Paroşeni – au înţeles situaţia gravă în care se află CEH şi îşi continuă activitatea.
Greviştii sabotează plata salariilor la Mintia
„În spatele acestei greve ilegale există influenţe clar politice. În urmă cu două săptămâni, domnul Iştoc şi cu domnul Crişovan – liderul celuilalt sindicat de la Mintia, au fost la Bucureşti, la ministrul Energiei, unde s-au discutat problemele pe care dumnealor le solicitau. Într-adevăr, la Complexul Energetic există întârzieri la plata tichetelor de masă şi la cheltuielile legate de deplasare, dar toţi ceilalţi angajaţi din Valea Jiului – mineri şi energeticienii de la Paroşeni – au înţeles situaţia gravă în care este această societate, motiv pentru care ei lucrează în continuare. (…) Îl acuz pe domnul Iştoc, fără nici un fel de reţinere că face această grevă ilegală doar ca să atace primarul Devei, să atace devenii”, a declarat deputatul PNL Lucian Heiuş. Finanţistul Heiuş spune că greva nu face decât să adâncească criza în care se află CEH-ul, astfel că Mintia va ajunge în situaţia de nu mai avea bani pentru plata salariilor, nu doar a tichetelor de masă. Practic, sindicaliştii lui Iştoc sabotează veniturile tuturor angajaţilor.
Primăria Deva este cu plata la zi
Primarul Florin Oancea afirmă că municipalitatea a făcut eforturi mari pentru a susţine activitatea Termocentralei. „Astăzi când vă vorbesc, Primăria Deva nu are nici un leu restanţă faţă de Termocentrala Mintia. Am plătit subvenţiile la zi. Am contractat un credit prin Ministerul Finanţelor în sumă de 1,2 milioane lei din care am plătit anticipat pe perioada iernii subvenţiile către Mintia. De mâine, Deva rămâne fără apă caldă pentru că domnul Iştoc face jocurile politice ale PSD-ului. L-am invitat la Primărie să purtăm un dialog, dar a refuzat. Am fost la premierul Orban şi, de nenumărate ori, la miniştrii de resort unde am discutat problema Termocentralei. Toate eforturile pe care le-am făcut împreună cu colegii din primărie sunt duse în derizoriu de aceste jocuri politice duse în plină campanie electorală”, a declarat primarul Devei.
Au învăţat câte ceva de la Iliescu
Mai trebuie menţionat şi faptul că, în urmă cu două zile, vicepremierul Raluca Turcan a discutat cu sindicaliştii, i-a rugat să nu facă greva foamei şi le-a oferit datele personale de contact pentru cazul în care au nemulţumiri sau nedumeriri, explicându-le că procedura de insolvenţă trebuie să urmeze un anumit curs ce nu poate fi ocolit. Există în lucru o analiză economico-financiară pe care o face administratorul judiciar, iar raportul final va arăta foarte clar cât de gravă este situaţia la CEH şi ce soluţii sunt pentru evitarea falimentului. Să ignori toate aceste aspecte, când firma are în spate un miliard de euro datorie, dar plăteşte salariile la zi, să intri în grevă pentru că nu ai primit la timp tichetele de masă – sunt semne evidente că avem de-a face cu jocuri electorale murdare care servesc doar interesele PSD.