Istoria totalitarismului comunist și drama deținuților politici din închisorile și lagărele regimului vor fi prezentate publicului hunedorean la conferința Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste, care va avea loc vineri, 3 noiembrie, de la ora 17.00, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Evenimentul este organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei. Ajunsă la a patra ediție, manifestarea își propune să aducă în atenție un capitol dureros din istoria recentă a României, teroarea instaurată de regimul comunist, care a exterminat sistematic elita intelectuală și spirituală românească, printre victimele sistemului concentraționar comunist numărându-se numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni.
În ediția din acest an, invitatul Episcopiei Devei și Hunedoarei, în calitate de conferențiar, este directorul Institutului pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, prof. dr. Radu Ciuceanu, fost deținut politic. Conferința de la Deva are loc în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2017 drept „an al pătimitorilor din închisorile comuniste”.