de Sorin Ovidiu Bălan
Riscăm să trecem foarte uşor peste o întâmplare, care după părerea mea este de o gravitate extremă. Un eveniment care arată cum funcţionează Justiţia, sau cel puţin o parte din ea, la noi în ţară. Cum este folosită într-un mod abject, pentru jocurile politice. Mai exact, pentru a placa pe cineva ca să nu intre în cursa electorală. Placaj neregulamentar, desigur. De fapt, cred că greşesc atunci când folosesc termenul din nobilul rugby. A fost, de fapt, un fault grosolan, cu crampoanele înainte şi picioarele sus, direct pe tibie. La rupere.
Aşa a sărit DNA la tibia lui Ludovic Orban, liderul PNL. Şi a reuşit. A reuşit să-i rupă piciorul. Grav. Atât de grav cât să-l pună pe bancă pentru cel mai important meci pe care se pregătea să-l joace.
Nu sunt deloc de acord cu cei care acum jubilează: „Orban achitat de ÎCCJ”, „DNA şi-a luat-o în bot” şi altele asemenea. Achitarea lui Ludovic Orban nu este deloc un motiv de a desface şampania. Pentru că şampania se desface atunci când ai de sărbătorit ceva. Ceva ieşit din comun. Ori, în cazul Orban, nu este nimic ieşit din comun. Este normalitatea. Normalitatea ca un om să nu fie sancţionat pe nedrept. Aşa că lăsăm şampania la locul ei.
Cei care sunt cu adevărat îndreptăţiţi să deschidă şampania, sunt cei de la DNA. Pentru că ei sunt adevăraţii câştigători. Şi nu au câştigat acum. Acum s-a făcut doar reparaţia. De câştigat, au câştigat în urmă cu doi ani, când l-au acuzat pe Orban. De ce spun asta? Pentru că acum a devenit evident care a fost scopul acuzării şi începerii urmăririi penale împotriva liderului PNL. Acela de a-l scoate din cursa pentru primăria Capitalei. Premeditarea este şi ea limpede ca lumina zilei. Se ştia foarte clar că PNL are drept regulă de netrecut, aceea de a nu permite înscrierea în lupta electorală a persoanelor acuzate penal. Aşa că nu a mai rămas decât o simplă formalitate pentru a-i rupe tibia lui Orban şi a-l pune pe banca de rezerve cât se joacă meciul de la Capitală. Un denunţ aiurea, făcut de un inculpat care evident voia să-şi scape pielea şi apoi o cerere halucinantă a DNA-ului, bazată pe o demonstraţie la fel de năstruşnică: „Cerem să dispuneţi pentru inculpatul Orban condamnarea orientată spre minimum cu executare cu privare de libertate. (…) Orban s-a folosit de funcţia sa din partid de obţinerea de foloase necuvenite. Influenţa este dată de poziţia sa din partid. La data faptei, Orban era conştient de puterea pe care o avea datorită funcţiei sale din partid. Este real că Urdăreanu este cel care l-a contactat, însă Orban este cel care a insistat pentru a se întâlni cu Urdăreanu.(…) Din coroborarea probelor, rezultă fără echivoc concluzia că inculpatul, în funcţia de conducere a PNL i-a solicitat lui Urdăreanu sprijin cu eludarea dispoziţiilor legale, ceea ce reprezintă foloase necuvenite”.
Va să zică, îl condamnăm pe un politician că-şi strânge de la sponsori bani de campanie. Sponsori care ei îl caută. Cu mintea la ei, judecătorii de la ÎCCJ, îl achită pe acuzat, pe motiv, atenţie, că fapta nu există. Nu vreau să mai insist asupra dosarului. S-a vorbit destul.
Să revenim la ceea ce mi se pare foarte grav. Orban a fost scos din cursa electorală. Procurorul care a făcut această nemernicie, nu păţeşte nimic. El nu poate fi tras în nici un fel la răspundere, deşi consecinţele faptelor sale sunt dezastruoase, iar premeditarea evidentă.
Un prieten de-al meu, comentând acest subiect, mi-a spus: „Dă-l dracului pe Orban. Am ajuns să-i plângem pe politicieni? Sunt zeci de oameni de rând care au păţit la fel, ba unii au mai şi plătit pe nedrept şi nu i-a plâns nimeni.”
De acord cu prietenul meu. Dar poate acum, când lucrurile sunt atât de evidente, când cazul a fost ultramediatizat, ieşim din pasivitate. Că trebuie să o începem de undeva. Şi discutăm serios despre legile justiţiei şi, mai ales, despre răspunderea magistraţilor. Sau dacă este cazul ca procurorii să mai fie magistraţi.
Pentru că procurorul care a instrumentat dosarul, a executat ordinele senin, ştiindu-se la adăpost de orice răspundere. Decizia ÎCCJ este importantă doar pentru Orban şi ai lui. Dacă îl condamna sau, dimpotrivă, aşa cum s-a întâmplat, îl achita, pentru procurorul care a sărit direct cu crampoanele pe tibia liberalului, este perfect egal. Pentru că dacă cel târât prin tribunale cere acum despăgubiri, nu plăteşte acest mic Dumnezeu, care îşi permite să se joace cu soarta oamenilor. Şi nici nu-i taie nimeni căldura în birou.
