LUNGUL DRUM AL INCOMPETENŢEI. Feţele Albe rătăcite între birocraţie şi nepăsare

Dosarul de clasare al cetăţilor dacice, pentru a fi incluse, ca parte integrantă în  Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), a fost întocmit pe la mijlocul deceniului nouă al secolului trecut. Câţiva ani, mai târziu, cetăţile dacice au fost incluse în Patrimoniul Mondial cu drepturi depline. Inclusiv acela de a nu fi batjocorite. În dosarul C 906 „LES FORTERESSE DACES DES MONTS D’ORASTIE”, la pagina 106, începe capitolul referitor la Feţele Albe, unul dintre cartierele civile ale Sarmizegetusei Regia cu descrierea şi inventarierea monumentului.

de Vladimir Brilinsky

NORI NEGRI PESTE MUNȚII ORĂȘTIEI

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, după acest moment, în cetăţile dacice şi în arealul Munţilor Orăştiei s-a instaurat haosul şi fărădelegea. Căutători de comori şi elucubraţionişti, şarlatani şi vânzători de iluzii deşarte au găsit în locul stăpânit odinioară de Decebal o veritabilă „vacă de muls” care putea produce lapte din belşug. Dacă primii căutau, cu lăcomie, aur şi îmbogăţire rapidă, distrugând stratul arheologic şi păgubind statul de valori patrimoniale de zeci de milioane de euro, cei din urmă aveau o altă metodă de a-şi umple buzunarele. Din celebra MISA, care a organizat primul ritual în 1996 cu 3.000 de persoane, cu difuzoare din care răsunau strigătele lui Amza Pelea, cel care îl interpreta pe Decebal în filmul Dacii, şi cu păhărele de urină trecute din mână în mână, s-au desprins, în timp, alte secte conduse de alţi guru care vedeau cât de uşor îşi umplea Bivolaru buzunarele, exploatând naivitatea. În 2012, cetăţile dacice erau bântuite de peste 60 de secte cu tot atâţia conducători, cu ritualuri şi doctrine diferite, cu rivalităţi mai mult sau mai puţin paşnice. Monumentele erau vandalizate, sparte cu barosul, iar rămăşiţele erau fie duse acasă, fie introduse în corpul enoriaşilor naivi, ca purtătoare de energie veşnică şi potenţă îndelungată.

După inspirata şi curajoasa transmitere în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a Sarmizegetusei Regia, în mai puţin de trei luni, dispar din zona administrată actele de braconaj arheologic şi ritualurile elucubraţioniste ale vânzătorilor de iluzii. Rămân, însă, celelalte cetăţi, ale nimănui, ca locuri de regrupare a liderilor sectelor, care sunt nevoiţi să găsească argumente pentru a-şi atrage clientela, acum când le este imposibilă organizarea de ceremonii în capitală. Rămân celelalte cetăţi brăzdate şi găurite de cazmalele braconierilor de comori, memorabil fiind evenimentul din toamna anului 2016 când peste 300 de gropi au apărut în doar opt zile în toate cetăţile, mai puţin la Sarmizegetusa Regia.

INTENȚIA BUNĂ, REZULTATUL ȘCHIOP

O nouă iniţiativă, lăudabilă, parlamentară de data aceasta, produce o lege menită să aducă normalitatea în celelalte cetăţi după modelul de bune practici aplicate la Sarmizegetusa Regia. Lăudabilă este doar iniţiativa pentru că rezultatul este unul şchiop, cu multe lacune, cu multe prevederi care mai mult vor încurca lucrurile. Necorelarea legii 23 din 2020 cu alte legi care produc efecte în zona Munţilor Orăştiei, în general şi în arealul cetăţilor în special, va duce la contradicţii serioase şi la blocaje de netrecut.

În primul rând, sunt încălcate drepturile şi protecţia colectivităţii locale, stabilite prin Carta Europeană a autonomiei locale pe care România a semnat-o în anul 1995 şi a ratificat-o prin Legea nr. 199/1997.

Apoi, contradicţiile cu Codul Silvic sunt, din nou, un impediment serios în implementarea acestei legi şi vor genera divergenţe serioase.

Nu în ultimul rând, suprapunerea unor prevederi peste alte legi care prevăd măsuri de protecţie a patrimoniului va da apă la moară căutătorilor de comori care, la adăpostul contradicţiilor legislative, vor săpa nestingheriţi, ca şi în prezent, pe un areal de 42.000 de hectare.

Însă, cel mai grav lucru, consecinţă a acestei legi, este că, deşi în expunerea de motive este menţionată locaţia de la Feţele Albe, în legea votată, promulgată şi în curs de aplicare, situl menţionat lipseşte cu desăvârşire. Cu toate că, în demersurile repetate ale Consiliului Judeţean de preluare a cetăţilor, Feţele Albe erau incluse, pe picior de egalitate cu Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie şi Băniţa, în urma referatelor semnate de specialişti din domeniul patrimoniului, locaţia lipseşte din lege. Mai mult, proiectul de hotărâre privind preluarea, inventarierea şi înscrierea în domeniul public al Judeţului Hunedoara a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei – monumente istorice cuprinse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, votat în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean din 26 februarie, nu conţine nicio referire la Feţele Albe.

INCOMPETENȚĂ  SAU REA VOINȚĂ?

Primul pas pentru punerea în aplicare a legii era ridicarea topografică a fiecărui perimetru ce urmează a fi administrat şi trasarea limitelor. De la bun început, toate siturile arondate viitoarei administrări au fost măsurate şi inventariate, dar Feţele Albe au rămas pe dinafară. De aici apare suspiciunea că Feţele Albe au fost lăsate de izbelişte în mod premeditat. Motivele acestei „scăpări” sunt multe. E greu de ajuns acolo, cum să faci pază şi curăţenie într-un astfel de loc, de ce să ne complicăm pentru că şi aşa nu se duce nimeni acolo, poate scăpăm fără Feţele Albe… erau tânguirile şefului de serviciu de la administrarea monumentelor, care ştia foarte bine ce se întâmplă în zonă. Serviciul de administrare al monumentelor a fost înfiinţat tocmai pentru a pregăti preluarea şi a altor monumente, pentru a monitoriza, obiectiv şi conştiincios, situaţia existentă şi pentru a informa corect conducerea Consiliului Judeţean. Dar, din păcate, unde nu este cap… vai de picioare. Cei care s-au ocupat de demersurile privind preluarea în administrare, nesimţind nicio presiune din partea SPAMI, care îmbrăţişa frenetic acel păgubos „merge şi fără”, nu aveau cum să cunoască, din birou, situaţia dezastruoasă de la Feţele Albe.

Da, este vorba de aceleaşi Fețe Albe care, în toamna anului 2018, au fost incendiate de către un descreierat care organizase o ceremonie piromană în numele unor credinţe de el inventate. Şi asta, fără nici o consecinţă! Peste 20 de blocuri de calcar din zidul monumentului au fost distruse de incendiu şi aproape 3 hectare de lăstăriş au căzut pradă focului. Autorul este cunoscut. Camerele de supraveghere l-au surprins şi la urcare şi la coborâre, un vajnic adorator al lui Zalmoxis, care a mai incendiat şi în 2011 stâlpi din Marele Templu Circular de la Sarmizegetusa. Poliţia îl ştie, dar – din păcate, nimeni nu s-a constituit în parte vătămată. Şi, cum fără prejudiciu nu există faptă, dosarul stă într-un sertar şi aşteaptă.

O INSTITUȚIE FĂRĂ DE CARE AR FI MAI BINE

Au trecut mai bine de doi ani, adică peste 800 de zile, de când o instituţie inutilă la nivel judeţean – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara care are în observaţie, îndrumare şi control, tot ce înseamnă patrimoniu în judeţ – nu se învredniceşte să stabilească prejudicial de la Feţele Albe. Nu vrea sau nu poate? „Ministerul nu trimite specialişti, astăzi nu avem timp, e complicată situaţia de acolo”, sunt argumentele puerile ale unei instituţii care nu înţelege preţuirea unui monument UNESCO şi nu este în stare să găsească soluţii. Aceeaşi Direcţie de Cultură care se face că munceşte şi veghează peste un judeţ în care monumente de for public apar, peste noapte, fără avize, unele chiar în situri; clădiri impunătoare se ridică în mijlocul unor situri de interes maxim, la fel, fără avize; un judeţ unde mor câte puţin, dar zilnic, biserici; un judeţ faimos în jumătate de Europă pentru vandalismul braconajului arheologic. Când Nicolae Iorga numea Ţara Haţegului, cu profundă admiraţie – „Ţara celor 7 castele”, nu-şi închipuia că la mai puţin de un secol vor exista autorităţi care vor privi, impasibile, prăbuşirea acestor castele, stând cu ţigara în gură, la o cafeluţă aburindă, dintr-un birou de unde aşteaptă să treacă cele 8 ore bine plătite.

Acum, la început de an, la Feţele Albe este mizerie. Cărarea care duce la monument e o toaletă publică, blocurile din zid sunt dislocate şi folosite ca loc de şezut, iar templul din sit e plin de lumânări şi de icoane. Vindecători şi vrăjitori, astrologi şi extremişti religioşi  îşi fac – pe rând sau laolaltă, cu certuri şi ameninţări – ritualurile numai de ei ştiute, care fac rău monumentului. Iar terasele din jurul monumentelor sunt mutilate de gropi proaspăt scurmate de căutătorii de comori. Cine este vinovat de această stare de fapt? Se vede că nimeni nu a învăţat chiar nimic din ce s-a întâmplat până acum. S-au şters, oare, din memoria celor ce astăzi conduc, jafurile din munţi şi distrugerile de monumente? De ce trebuie ruptă locaţia de la Feţele Albe de ansamblul din care face parte de drept? Este ca şi când semnul de ieşire din Deva ar fi mutat la biserica din Ceangăi, pentru că de acolo începe un alt cartier. Stupid, nu-i aşa?

Puteam înţelege diletantismul (de altfel, explicabil) al „vasileştilor” care conduceau  Consiliului Judeţean şi indolenţa şefului de serviciu care se ocupă de monumente, toţi având mâinile pătate cu sânge prin trimiterea la moarte a unui angajat, obligat să lucreze în condiţii de risc maxim, fără a fi protejat. Dar este greu de înţeles pasivitatea şi lipsa de combativitate a unei conduceri care are tangenţe cu istoria şi de la care erau aşteptări pline de speranţă.