Rebel, necruţător cu sine şi cu lumea, poetul Daniel Dăian pune în atenţia cititorilor un exerciţiu violent de sinceritate prin romanul „Mărturisirile unui câine”, volum lansat la sfârşitul săptămânii trecute în Deva. Cartea poate şoca mironosiţele literare (de ambe sexe) dedate la cochetărie şi frivolitate pentru că autorul spune lucruri pe care le intuim îndeobşte cu toţii, dar ne ruşinăm să le recunoaştem public
Marcel Bot
Personal cred că Daniel Dăian practică genul acela de sinceritate devastatoare consacrat în „Călătorie la capătul nopţii” de Louis-Ferdinand Céline, sau în romanul „Ai toată viaţa înainte” cu care Romain Gary a „dat peste nas” literaţilor parizieni şi Academiei Goncourt, devenind singurul scriitor care a primit în timpul vieţii două premii Goncourt. (E posibil ca şi autorul Mărturisirilor să aibă niscaiva poliţe de plătit unor cercuri literare cu ifose.) Daniel Dăian este întâi de toate poet şi mijloacele cu care scoate lumea din balamale sunt de factură lirică, chiar dacă – tehnic vorbind – cartea lansată la Magna Curia din Deva este un roman. Despre autor mai trebuie spus că el este membru al Uniunii Scriitorilor, iar cărţile sale au fost „girate” de mari personalităţi ale culturii româneşti, amintind aici pe Aurel Pantea, Iulian Boldea, Gheorghe Grigurcu, Gabriel Petric şi Cornel Nistorescu.
Prolog la „Mărturisirile unui câine”
Cartea „Din mărturisirile unui câine: tratat de sinceritate” vorbeşte despre „imposibilul posibil al unui câine de om care şi-a dorit, mai mult decât orice pe lumea asta, să-şi lipească, înapoi, în trup, coasta lipsă”, ne avertizează autorul. „Tradiţia se aplică numai asupra exemplelor bune. Prin urmare, scriitorul nu face absolut niciun compromis. Toţi cititorii trebuie să fie egali atunci când alunecă de pe o pagină pe alta în încercarea aproape frauduloasă de a afla firul naraţiunii. Prin urmare, vă previn de următoarele: această carte este formată din câteva capitole care aparent nu au niciun liant logic. Este presărată de momente picante la graniţa dintre sex pervers şi realitate, beţii şi strigăte îndreptate împotriva tuturor astrelor cereşti sub forma arhaică şi, de altfel, binecunoscută, a limbajului licenţios”, mai spune Daniel Dăian în Mărturisirile sale.
Fragment din carte
„Drepturile animalelor nu există în haita de căţei pentru că aparţin străzii, iar strada are parte zilnic de moartea ei. Lupii sunt protejați prin lege de împușcături pentru că au devenit o rasă pe cale de dispariție tocmai din cauza moștenirii lor sălbatice. Așa că, orice pleacă dintr-un câine, sfârșește într-o botniță, doar omul zâmbește fericit, închide ușa și lasă frigul să rămână afară. Am descoperit, de prea puțină vreme, că marionetele suntem noi, cei care, treaptă după treaptă, coborâm toate urcările noastre într-o cutie de chibrituri insalubră. Și, odată ajunși aici, ne punem pe un trăit din toate puterile ca și cum în fiecare zi ar fi ultima zi, ca și cum nu putem muri mai mult de atât pentru că muritul ăsta are și el de respectat o sintagmă a valorii. Moartea nu este chiar pentru oricine, dar un câine ca și mine se poate umili chiar mai mult decât îi permite lanțul pentru că am învățat să erodez timpul necesar lanțului de a rugini. Am învățat să înjur de mamă orele și minutele care mă despart de orele și minutele care nu despart nimic de sclifoselile universale ale unor bucăți de metal. Bucăți din care oamenii își prepară singuri coliviile. Am învățat să tac și să ascult cum mă prefac în lup. Nu-i așa că prefacerile sunt minunate? Tam-tamul legat de început și sfârșit a generat un câmp de forță al conștiinței atât de vast, încât mie, personal, îmi este aproape imposibil, să-i mai salvez aparențele. Acesta este, desigur, unul din miliardele de motive pentru care am început să scriu cartea aceasta. Principiul animalului constrâns de propriile alegeri, de a se denatura într-un simplu simbol alcătuit din alte câteva mii de miliarde de alegeri. Alegerea de a alege este doar o frumoasă construcție filosofică, care urlă de frumusețea limbajului într-o cocină. Aici se reduce totul, la mocirla generată de strigoii trecutului. Așa că, toate tânguirile, procesele de conștiință și restul grupat al cererilor, sunt numai câteva ample rămășite boeme ale lui da și nu, cam din asta suntem alcătuiți. Activi propovăduituri și imami ai binelui colectiv. Haite de ascultători și haite de cozi se învârtesc prin impostura unor fraze care nu au nicio legătură cu identitatea unui adevăr. Totul se rezumă la distanța pe care fiecare o poate concepe vis a vis de celălalt aproape. Diferența dintre un lup și un câine este că primul alege sălbăticia din el, în timp ce al doilea alege să-i fie îmblânzită sălbăticia. Primul conduce, și al doilea se oferă de bunăvoie lanțului”.
De acelaşi autor
Arbori de Cristal, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011, poezie; Reflexii din Temniţa Îngerilor, Editura Neliniști Metafizice, Constanţa, 2011, proză; Ţipătul Rotund, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, poezie; Poeme Hai Hui, antologie de poezie, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, poezie; Ultimul Dumnezeu, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013, teatru; Jurnalul celor patruzeci şi patru de minute de când sunt viu , Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2013, poezie; Jumătatea Dumnezeului Femeie, Editura Vremea, Bucureşti, 2013, poezie; Colecţia Scriitori în Manuscris, Cuvânt înainte de toate!, Editura Singur, Târgovişte, 2014, poezie; Manual de Înjurături, Editura Arhipelag XXI, Târgu-Mureş, 2014, poezie; Plimbare cu şobolani, Editura ŞTEF, Drobeta Turnu Severin, 2015, roman; Distanța dintre tine și centrul lumii este exact 1.76, Editura ȘTEF, Drobeta Turnu Severin, 2016, poezie; Eu, Animalul, Editura Punctul pe Azi, Deva, 2016, poezie.
