de Sorin Ovidiu Bălan
De când Curtea Constituţională a României a decis că preşedintele Klaus Johannis trebuie să semneze decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Koveşi, tot felul de comentatori, unul mai priceput decât altul, s-au apucat să aducă argumente pro sau contra. Adică să semneze, sau nu.
Am auzit inclusiv păreri care spuneau că preşedintele nu este obligat să ia în seamă această decizie, sau nătângi care contestau CCR, pe motiv că nu le place cum este alcătuită. Am mai auzit şi că decizia este complet nelegală. Nelegală declarată de către cine, că peste CCR nu mai este nimeni, iar deciziile ei nu pot fi atacate cu recurs şi sunt general obligatorii. Cu alte cuvinte, mai pe limba noastră, a oamenilor de rând, ce decide Curtea Constituţională a României se aplică fără crâcnire de toată lumea, de la ultimul cetăţean, până la preşedinte.
Am crezut mai întâi că astfel de aberaţii nu sunt decât dorinţa unor impostori de a mai pupa o dată în cur pe cei care le întind o bucăţică de pâine. Încă un episod al unei slugărnicii jalnice şi josnice. Că ele nu vor fi luate în consideraţie de către oamenii responsabili, meniţi să vegheze la respectarea Constituţiei. Uite că nu este aşa.
Ieri, Klaus Johannis ne-a lăsat cu gura căscată. A zis că aşteaptă motivarea sentinţei şi că o va citi până când o va înţelege. Mai întâi am crezut că ne ia la mişto şi m-am bucurat că preşedintele are şi această însuşire: simţul umorului. Apoi mi-am dat seama că vorbeşte serios. Johannis va amâna cât va putea aplicarea deciziei.
Ceea ce este un fapt mai mult decât periculos. Asta nu numai din cauză că, făcând acest lucru, preşedintele dă prilej PSD-ului să-l suspende, ceea ce ar arunca ţara în haos o perioadă de timp, cu efecte incalculabile pentru noi, cetăţenii de rând.
Dar este şi un precedent extrem de periculos. Klaus Johannis a fost practic parte în acest proces judecat de Curtea Constituţională. Administraţia Prezidenţială a fost cea care a sesizat CCR asupra deciziei ministrului de Justiţie de revocare a lui Koveşi. Vă daţi seama ce ar însemna ca preşedintele să nu aplice o decizie a unei curţi, într-un proces în care a fost parte? Fiecare infractor, fiecare corupt, fiecare om certat cu legea, atunci când va fi condamnat, va cere ca să nu fie încarcerat, pe motiv că nu a înţeles prea bine motivarea sentinţei care îl condamnă şi, în general, nu este de acord cu curtea care l-a judecat şi că nu-i pasă de sentinţa ei, pe motiv că o consideră nelegală. Chiar că s-ar declanşa nebunia. Şi aşa, corupţi mai mari şi mai mici, mai refugiaţi politic, mai ascunşi prin ţări cu care nu avem tratate de extrădare, folosesc tot felul de tertipuri pentru a scăpa de răspunderea penală şi pentru a nu da înapoi banii furaţi. Vă daţi seama ce apă la moară le-ar da Johannis dacă nu ar aplica decizia CCR? Adică decizia unei curţi care a judecat un proces în care a fost el implicat.
Şi mai este ceva. La referendumul organizat pentru demiterea lui Băsescu atunci când a fost suspendat, CCR, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte socotirea majorităţii, adică jumătate plus unu din cei care s-au prezentat la vot, a decis că nu a fost cvorum, adică nu s-au prezentat jumătate plus unu dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale şi astfel referendumul a fost invalidat. Acum PSD-ul invocă acest precedent, în care decizia CCR a fost aplicată imediat, iar Băsescu s-a întors la Cotroceni.
Iar peste toate acestea ar mai fi un aspect. Mult trâmbiţata luptă anticorupţie, despre care face vorbire fiecare dintre părţile aflate în acest conflict. De fapt, este vorba doar despre o persoană. Anume, cine ocupă funcţia de şef al DNA.
La capitolul bătălie anticorupţie, dacă ar fi să tragem o linie, ne-ar da cu minus. Pentru că pe noi, cetăţenii, nu ne interesează câţi miniştri sau prim-miniştri au fost trimişi în judecată. Ci câţi bani s-au recuperat de la cei care au jefuit ţara şi mai apoi câţi au fost încarceraţi, indiferent de funcţii. Pentru că unii, după ce au dat tunuri imense, de sute de milioane de euro, s-au retras şi rod acum ca nişte şobolani din caşcavalul pe care l-au furat. Şi mă mai interesează să fie judecaţi şi condamnaţi cei care au distrus Fabrica de apă grea de la Halânga, Fabrica de diamante artificiale, una dintre cele trei existente în lume, Combinatul siderurgic de la Reşiţa sau cel de la Hunedoara. Cine a prăbuşit băncile româneşti. Cine a lăsat România fără bogăţiile naturale. Şi exemplele pot continua. Pe multe dintre ele le cunoaşteţi şi dumneavoastră foarte bine. Acestea ar fi, după părerea mea, marile dosare de corupţie. Şi cele de trădare de ţară cu care ar trebui să se ocupe această structură de elită care se vrea a fi DNA. Nu mă încălzeşte cu nimic faptul că, Adrian Năstase, care a jefuit un sfert de ţară, a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a luat şpagă un veceu chinezesc.
Haideţi să nu creăm din nou un precedent periculos. Să începem de undeva cu ordinea, chiar dacă unora nu ne convine. Şi ordinea începe de la întărirea Justiţiei. Mama statului de drept, pe care îl clamează la fiecare trei cuvinte cei care ne conduc.
