de Mădălina Oana

 

Unul dintre jocurile preferate ale adulților este ”jocul acuzării”. Suntem mari practicanți ai învinuirii celorlalți.

Jocul se desfășoară cam așa: dacă ceva nu a mers cum trebuia sau cum ne așteptam noi, atunci altcineva, în afară de mine, trebuie identificat ca fiind de vină. Greșeala acestuia diminuează respectul de care ar trebui să aibă parte așa că îl vom trata pe respectivul individ după cum merită (ignorându-l, jignindu-l sau chiar, în unele cazuri extreme, apelând la violență). Mie nu îmi este permis să-mi atribui nicio parte din vină deoarece, procedând astfel, aș admite că sunt și eu o persoană rea și merit, așadar, aceeași dezaprobare și tratament negativ.

Însă cel care a cotit greșit în trafic, merită cu siguranță o expunere a degetului mijlociu și vreo câteva porecle spuse cu năduf, profesorul care ne-a acordat o notă mică la test, merită să fie spurcat la un suc cu colegii, nevasta care nu își înțelege bărbatul, merită să fie bătută, soțul care lucrează prea mult, merită să fie înșelat, copilul care nu și-a ascultat părinții, merită să fie drastic apostrofat pentru comportamentul lui, șefului care ne-a tăiat din salariu, merită să îi fie sparte cauciucurile de la mașină, conducătorii merită să fie persecutați pentru toate lucrurile care merg prost în această țară.

O mamă care și-a ținut copilul prea mult afară merită să fie ostracizată pentru că acesta a răcit. Doar pentru că un eveniment urmează altuia nu înseamnă neapărat că cele două sunt în legătură dar acestea sunt deseori doar cuvinte în vânt.

Desigur că sunt și cazuri în care jocul acuzării nu se aplică. Există cazuri când vinovatul este stabilit după criterii obiective, fără a i se aplica vreun tratament nerespectuos, în afara celui legal.

Când oamenii nu sunt perfecți, ei pot învăța din greșelile lor. Dar doar dacă își recunosc și schimbă comportamentul în viitor. Doar astfel se pot asigura că greșelile îi vor ajuta să crească, să progreseze, să se dezvolte, să evolueze, să se apropie mai mult de perfecțiune. Însă nouă, adulților, se pare că tare mult ne mai plac jocurile.

În concepția noastră, fapta stabilește dacă o persoană este bună sau rea. În aceste condiții, asumarea responsabilității asupra unei greșeli ar însemna că noi înșine nu suntem îndreptățiți să primim respect.

Jocul acuzării nu aruncă doar întreaga pisică în curtea celuilalt ci ne absolvă pe noi de orice implicare. Desigur că suntem conștienți că toată lumea greșește dar, în jocurile adulților, să pretinzi perfecțiunea este o regulă importantă de la care, foarte rar, cineva are curajul să se abată. Jocul acuzării și asumarea responsabilității

Unul dintre jocurile preferate ale adulților este ”jocul acuzării”. Suntem mari practicanți ai învinuirii celorlalți.

Jocul se desfășoară cam așa: dacă ceva nu a mers cum trebuia sau cum ne așteptam noi, atunci altcineva, în afară de mine, trebuie identificat ca fiind de vină. Greșeala acestuia diminuează respectul de care ar trebui să aibă parte așa că îl vom trata pe respectivul individ după cum merită (ignorându-l, jignindu-l sau chiar, în unele cazuri extreme, apelând la violență). Mie nu îmi este permis să-mi atribui nicio parte din vină deoarece, procedând astfel, aș admite că sunt și eu o persoană rea și merit, așadar, aceeași dezaprobare și tratament negativ.

Însă cel care a cotit greșit în trafic, merită cu siguranță o expunere a degetului mijlociu și vreo câteva porecle spuse cu năduf, profesorul care ne-a acordat o notă mică la test, merită să fie spurcat la un suc cu colegii, nevasta care nu își înțelege bărbatul, merită să fie bătută, soțul care lucrează prea mult, merită să fie înșelat, copilul care nu și-a ascultat părinții, merită să fie drastic apostrofat pentru comportamentul lui, șefului care ne-a tăiat din salariu, merită să îi fie sparte cauciucurile de la mașină, conducătorii merită să fie persecutați pentru toate lucrurile care merg prost în această țară.

O mamă care și-a ținut copilul prea mult afară merită să fie ostracizată pentru că acesta a răcit. Doar pentru că un eveniment urmează altuia nu înseamnă neapărat că cele două sunt în legătură dar acestea sunt deseori doar cuvinte în vânt.

Desigur că sunt și cazuri în care jocul acuzării nu se aplică. Există cazuri când vinovatul este stabilit după criterii obiective, fără a i se aplica vreun tratament nerespectuos, în afara celui legal.

Când oamenii nu sunt perfecți, ei pot învăța din greșelile lor. Dar doar dacă își recunosc și schimbă comportamentul în viitor. Doar astfel se pot asigura că greșelile îi vor ajuta să crească, să progreseze, să se dezvolte, să evolueze, să se apropie mai mult de perfecțiune. Însă nouă, adulților, se pare că tare mult ne mai plac jocurile.

În concepția noastră, fapta stabilește dacă o persoană este bună sau rea. În aceste condiții, asumarea responsabilității asupra unei greșeli ar însemna că noi înșine nu suntem îndreptățiți să primim respect.

Jocul acuzării nu aruncă doar întreaga pisică în curtea celuilalt ci ne absolvă pe noi de orice implicare. Desigur că suntem conștienți că toată lumea greșește dar, în jocurile adulților, să pretinzi perfecțiunea este o regulă importantă de la care, foarte rar, cineva are curajul să se abată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here