Fetița mea a fost dintotdeauna extrem de autentică, la fel ca toți copiii. De când era micuță, atunci când se bucura, nu schița doar un rictus firav în colțul unei buze ci o făcea cu tot sufletul și cu tot trupul: râdea în hohote, țipa, alearga, sărea, te îmbrățișa. Din această explozie de veselie, uneori apăreau și mici accidente: un deget în ochi, un cot în coaste sau bum-ul unui cap în cap. Deși am fost încurajată în acest sens, nu i-am cerut niciodată să-și ceară scuze. Eu cred că în comunicare e și așa destul de greu să ne înțelegem unii cu alții ca să mai perpetuăm o expresie care pentru ea, la acea vârstă, nu ar fi avut o altă valoare decât aceea a unui mecanism repetitiv fără sens.
de Mădălina Oana
Nici oamenii mari nu sunt foarte pricepuți atunci când e vorba de a-și cere scuze.
Deseori, respectul se arată prin cuvinte. Ne respectăm între noi și de aceea salutăm politicos, mulțumim, cerem cu ”vă rog” și spunem ”scuze” atunci când deranjăm cu ceva.
Însă scuzele nu sunt o formulă magică menită să ia cu ele durerea și supărarea. Nu putem pretinde scuze doar ca să ne alimentăm orgoliul și nu putem oferi scuze doar ca să scăpăm noi basma curată. Cele mai multe scuze vin, din păcate, la pachet cu o serie de explicații: Îmi pare rău, dar eram stresată și nu mi-am dat seama ce spun! Iartă-mă, însă nici tu nu ai fost prea drăguț! Îmi cer scuze dar eram în întârziere!
Dacă scopul tău a fost să te disculpi, să te faci tu să te simți mai bine, să eviți o conversație dificilă sau să abați atenția asupra ta, atunci felicitări, ai reușit! Poți să respiri ușurat, ți-ai făcut datoria, ești grozav în continuare, nimeni nu poate spune despre tine că nu ești politicos sau respectuos!
Dacă însă îți dorești cu adevărat ca formula magică să aibă efect, dacă îți dorești ca ea să vindece o rană care, deși nu e a ta, sângerează la fel de puternic, va trebui să sapi ceva mai adânc și să cauți o înțelegere reală a problemei mele, empatie, curaj, compasiune, altruism și generozitate. Altfel, scuzele nu au altă valoare decât a unui mecanism repetitiv fără sens, care confuzează adulții și copiii în egală măsură.
Deși s-ar putea să vă mire acest fapt, între timp, fetița mea a învățat singură să-și ceară scuze atunci când consideră ea, fie auzindu-ne pe noi, cei din jur, făcând asta și simțindu-le pe pielea ei, fie înțelegând pentru prima dată că lumea întreagă nu se învârte în jurul ei, fie dorindu-și să aducă alinare unui suflet supărat. Alteori, atunci când scuzele se dovedesc a fi încăpățânate și prea greu de scos la suprafață, găsește noi formule magice care, chiar dacă nu au un text predefinit, găsesc calea să acționeze întocmai ca un balsam de uns sufletul!
