de Sorin Ovidiu Bălan
Sâmbătă dimineaţa m-am pregătit. Mi-am tras lângă mine pe canapea o pungă mare de floricele şi m-am pregătit de vizionarea Comgresului Extraordinar al PSD – 10 martie 2018. Mai ales pentru momentul când se va vorbi şi despre mine. Cum care mine? Eu, cetăţeanul. Eu, guvernatul. Nu de aia s-au strâns?
Şi a început reprezentaţia. Auzind atâta zarvă, atâtea urale şi scandări, nevastă-mea, care-i fan FC Barcelona, a încurcat zilele, convinsă că e marţi sau miercuri, etapă în „Champions League”, aşa că a năvălit din bucătărie şi m-a întrebat cu sufletul la gură:
– Messi e în teren?
A dispărut înainte să-i răspund, aruncându-mi:
- Am treabă la bucătărie. Să mă ţii la curent cu scorul.
Când am ajuns cam pe la jumătatea pungii, s-au terminat discursurile de bun venit pentru delegaţi şi celelalte politeţuri. Când s-a anunţat că va lua cuvântul preşedintele Dragnea, uralele au scos-o iar din bucătărie pe nevastă-mea, care şi-a încercat norocul de prezicătoare:
-Nu-mi spune tu. Lasă-mă pe mine să ghicesc cine a marcat. Între Messi şi Suarez.
L-a ales pe Suarez. I-am spus că a greşit. A plecat înapoi, mulţumită totuşi că marcase Barca.
Din prima parte a discursului domnului Dragnea, care nu punea nimic de la el, ci cita numai date oficiale, am aflat că, tot oficial, îmi merge bine. M-am uitat în jur şi nu prea am văzut binele acela de care vorbeau datele statistice. Dimpotrivă. Pe hol, lângă uşa bucătăriei unde nevastă-mea se bucura că a marcat Barcelona, stăteau cuminţi două sacoşe semigoale, cumpărături făcute dimineaţă în piaţă, pe care dădusem la fel de mulţi bani, cât dădeam la supermarket pe un căruţ plin de cumpărături, în urmă cu doi ani. Mi-am spus că poate hainele mele sunt vinovate. Trening şi un halat, cum stă omul în casă în zi de odihnă. Poate nu vedeam bunăstarea oficială, pentru că eu nu eram îmbrăcat oficial. Aşa că am alergat la şifonier să-mi pun costumul cel bun, cu cămaşă şi cravată, aşa cum erau delegaţii la Congresul Extraordinar al PSd – 10 martie 2018. Poate îmbrăcat aşa, oficial, să identific şi eu, ca şi cei de la Congresul Extraordinar al PSD – 10 martie 2018, bunăstarea oficială.
În timp ce mă îmbrăcam, un nou val de aplauze a scos-o iarăşi din bucătărie pe nevastă-mea. La televizor se arăta sala în delir:
-Ai văzut, dacă au valoare? Umplu tribunele. Nu ca şchiopii noştri, de nu vin nici nevestele să-i vadă.
Apoi a dispărut din nou în bucătărie, nu înainte de a-mi ordona, văzându-mă aşa îmbrăcat:
– Când pleci, ia şi gunoiul. Dar ai grijă, îndemânatic cum te ştiu, să nu-ţi murdăreşti costumul, că ştii că nu mai ai altul.
Ce era să fac? Îmbrăcat la patru ace, cu singurul meu costum de gală, am dus gunoiul. Jos, m-am întâlnit cu vecinul de palier. Venea din oraş. S-a mirat că mă vede acasă. Mă ştia reporter de fapt divers. Era bucuros că-mi dă un pont de care nu ştiam:
-Vecine, nu eşti în centru, să faci reportaj? Că am văzut zarvă mare. Era circulaţia oprită la Sala Palatului, oameni mulţi care strigau, jandarmi, pompieri. Cred că este belea mare. Fugi, că sigur nu s-a terminat.
-Nu-i nici o belea. E congresul PSD.
-Congres? Şi de ce erau pompieri?
-Că sunt dezbaterile aprinse. De-aia!
Când m-am întors de la gunoi, tocmai începea partea a doua a discursului preşedintelui Dragnea. Despre viitor şi proiecte de ţară. Am vrut să mă schimb înapoi în trening, dar am rămas tot în costum. Pentru că de la primele fraze ale preşedintelui, am aflat că în viitor, o să o duc cu mult mai bine, chiar şi faţă de acum, când oficial îmi este deja bine. Iar asemenea veşti minunate, nu se cade să le primeşti îmbrăcat într-un nenorocit de trening, cu o pungă de floricele pe jumătate goală în braţe. Se cade să fii în costumul cel bun, aşa cum erau delegaţii din sală. Să poţi percepe global, aşa cum trebuie, mai binele care o să te lovească în viitor. În trening, te poţi încurca din nou în amănunte meschine, cum ar fi amărâtele de sacoşe pe jumătate goale, garate la uşa bucătăriei.
Aşa, pe surse, de la ştirile care curgeu pe banda din josul ecranului, am aflat că mai erau şi alţii înscrişi la cuvânt în afară de domnul Dragnea, cum ar fi doamna Kati Andronescu, spre exemplu, ori domnii Bănicioiu şinumaiştiucum şi Codrin Ştefănescu. Bine că nu i-au mai lăsat să vorbească. Că nu mai aveam unde depozita atâta mai bine cât o să-mi fie în viitor. Căci ce altceva ar fi putut spune domniile lor, decât să-l contrazică pe domnul Dragnea, cu măsurile lui cu tot şi să propună ei altele, mai abitir, pentru ca nouă, prostimii, să ne fie şi mai bine.
Tocmai terminam punga de floricele, odată cu închiderea Congresului Extraordinar al PSD – 10 martie 2018, când nevastă-mea, care are obiceiul ca atunci când găteşte să pună să-i cânte radioul în surdină, a năvălit iar:
Se însoară Dragnea. A zis adineuri la radio.
