Foto: HunedoaraMea.ro
Directoarea Liliana Ţolaş o comite din nou. A treia oară. De această dată, şefa Muzeului a întins pe Auchan Deva un mash dedicat Centenarului de… 200 de ani: „1818 – 2018”, după care a acoperit gafa cu abţibilduri. Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, nu a fost de acord cu cârpeala şi a dat mash-ul jos. În urmă cu cinci ani, şefa Muzeului (inginer de meserie) a inscripţionat căni pentru centenarul Aurel Vlaicu cu imaginea lui Traian Vuia şi, tot pe atunci, l-a „uns” pe Decebal rege în capitala romană de la Ulpia Traiana Augusta (edificiul roman din Ţara Haţegului), în locul capitalei regatului dac, Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei
Marcel Bot

 

Consiliul Judeţean Hunedoara marchează Centenarul Marii Uniri printr-un proiect controversat şi o gafă monumentală. Despre cheltuiala de 400.000 lei pentru construirea a trei catarge înalte de cel puţin 24 de metri s-a discutat mult, dar povestea mash-lui a trecut neobservată.

Centenar „doi în unu”, la super ofertă

Inscripţionarea bannerelor dedicate Marii Uniri a căzut în sarcina celor de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, instituţie condusă de Liliana Ţoloş, de profesie inginer. Pe unul din mash-uri a fost imprimată durata Centenarului: 200 de ani, respectiv – „1818 -2018″. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara explică situaţia stânjenitoare ca fiind o chestiune de foarte scurtă durată. „A durat o oră până s-a modificat… Numai că modificarea s-a făcut punând nişte abţibilduri peste… N-am fost de acord, l-am dat jos şi am pus bannerul corespunzător în următoarele două zile”, ne-a declarat Bobora. Şeful administraţiei judeţene a cerut explicaţii directoarei Liliana Ţolaş. „Are la Muzeu constituită o comisie de analiză… Are termen până vineri – cinci zile, pare-mi-se -, să facă analiză disciplinară şi vor fi sancţionaţi cei responsabili”, a mai precizat preşedintele Mircea Bobora.

Ţolaş şi confuzia Vlaicu -Vuia  pe bază de „freză”

Liliana Ţolaş nu este la prima gafă monumentală. Povestea cănilor inscripţionate anapoda a făcut înconjurul României, pornind de la un articol publicat în HunedoaraMea.ro. În 2013, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva a vrut să comemoreze 100 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu, născut în Binţinţi, judeţul Hunedoara. Liliana Ţolaş a comandat căni omagiale, scoase ulterior la vânzare în muzeul memorial. Pe respectivele căni apărea poza lui Traian Vuia, chiar sub textul „Aurel Vlaicu 19 noiembrie 1882 – 13 septembrie 1913”.  Şefa MCDR avea pentru confuzie o explicaţie de o frivolitate năucitoare: „Datorită modului în care se tundeau oamenii în acea vreme. Amândoi erau bărbaţi chipeşi, aveau aceeaşi freză, aceeaşi mustaţă”, a declarat managerul Liliana Tolaş pentru hunedoaramea.ro. De asemenea, Liliana Ţolaş a pus atunci la bătaie şi abilităţile sale tehnice, de inginer: „Diferenţa din poze e numărul de roţi de la aeroplane, unul avea patru roţi, altul trei”, mai spunea Ţolaş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here