Filmul meu preferat din toate timpurile este A beautiful mind (tradus – O minte sclipitoare), un film creat după realitate, care a luat Oscarul în anul 2002 și care prezintă povestea genialului matematician John Nash.
de Mădălina Oana

Începutul filmului te poartă printre scenele cu spioni și secrete, moment în care te întrebi dacă ai făcut cu adevărat alegerea corectă pentru acea seară. Tensiunea crește exponențial, te simți sufocat de atmosferă și-ți vine greu să mai urmărești firul acțiunii printre pericolele și misterele care-l învăluie pe John Nash.

Abia după ce îți este oferită o mostră a percepției sale asupra realității care se desfășura în mintea matematicianului, afli cu stupoare că acesta suferea de schizofrenie paranoidă, lucru care însă nu l-a împiedicat absolut deloc să primească premiul Nobel pentru economie în anul 1994.

Impresionant în derularea filmului mi s-a părut momentul conștientizării condiției sale. Prins între fantasmele mintale și crâmpeie de realitate, obișnuit să funcționeze după argumente, John Nash constată că unul dintre însoțitorii lui permanenți a refuzat să îmbătrânească, după vreme îndelungată, chiar și cu o secundă.

Nu doar în acest context ci chiar în esența vieții mi se pare extrem de importantă conștientizarea, primul pas fără de care, orice proces, oricât de complex și bine planificat, va eșua lamentabil.

Și mergem dincolo de suferințele mintale, la dependențe, alcool, droguri. Indiferent cât de multă lume îți ”spune că ești beat”, niciun proces de dezintoxicare nu va avea pic de stabilitate câtă vreme nu conștientizezi tu singur că ai o problemă.

Poți umple toate panourile publicitare și posturile tv cu campanii anti-violență, poți să înăsprești pedepsele și să clarifici legile, dacă românul rămâne convins că ”bătaia e ruptă din Rai”, totul este în zadar.

Conștientizarea are suflul ei propriu. Apare când dorește, indiferent de expunere, indiferent dacă altora le ia mai puțin timp să ajungă la ea. Ea se bazează pe experiențele individuale, pe modul de funcționare al fiecăruia, pe nevoia personală și acută de a rămâne în stadiul de negare.

Însă unul dintre cei mai mari dușmani ai conștientizării este siguranța. Siguranța că te-ai născut învățat, siguranța că le știi pe toate, siguranța că realitatea ta este cea adevărată, siguranța că doar calea aleasă de tine este cea mai bună. Siguranța este ca o piedică în fața conștientizării, ca o ancoră menită să ne țină mereu în același loc.

Poate că dacă am reuși, măcar din când în când, să ne scuturăm nițel de această siguranță și să deschidem ușa încrezători și spre alte perspective, poate am învăța că nu se pierde nimic din noi în acest proces și că, din contră, ca să poți zbura, ai nevoie ca aripile să-ți fie eliberate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here