Netflix a lansat anul acesta un documentar despre pandemia virusul gripal. Vă spun sincer, mi-e teamă să-l urmăresc. Deși nu sunt adepta scenariilor apocaliptice, deși reușesc să mă mențin ușor în echilibru și în contact cu realitatea, mi-e teamă de nesiguranța mea, de durerea de acolo, de incertitudine, de boală și chiar de moarte. Cu toate acestea, știu sigur că îl voi urmări.
de Mădălina Oana
Fericiți cei săraci cu duhul că a lor este împărăția cerurilor. Nu presupune tu că ești prea mult din Dumnezeu ci lasă-te purtat de harul demiurgului. Un fel de crede și nu cerceta. De multe ori însă, acest citat biblic transformat în expresie, ia nuanțe peiorative și este adresat ca o jignire pentru cei pe care-i considerăm mai prejos din punct de vedere intelectual decât ne percepem noi.
Deși aș putea oricând să contraargumentez puternic asupra interpretării inițiale a acestui citat, bazându-mă pe importanța liberului arbitru și pe nevoia vitală a iubirii de sine, recunosc și că în mare măsură, sunt de acord cu această afirmație.
În liceu, am avut noroc să am un profesor de română cu har, dacă-mi este permisă asocierea, care nu ne-a cerut să tocim comentarii, axându-se în schimb pe multe dezbateri și discuții ce ne eliberau mințile. Multe dintre cele povestite în acele momente mi-au rămas până astăzi ca repere în formarea mea. Printre altele și acest dat: cu cât înveți și afli mai multe lucruri, cu atât realizezi cât de puține știi de fapt.
O lungă perioadă din viața mea am preferat să fiu fericită. M-am concentrat pe chestiuni care-mi bucurau mie sufletul: citit, familie, prieteni, pasiuni. E și greu atunci când ești tânăr să-ți mai pese de altceva. Da, știam că există războaie, boli incurabile, sărăcie și moarte dar toate erau mult prea departe ca să mă atingă pe mine. Le păstram acolo într-un colțișor, cât să nu știu prea multe lucruri despre ele, cât să nu fiu afectată emoțional.
Este o atitudine pe care foarte mulți dintre noi o păstrăm, pe bune dreptate. Nimeni nu-și permite să se lase sufocat zilnic de știri care mai de care mai dezastruoase, care ne-ar supraumple până am exploda. Nimeni nu poate tolera un sentiment permanent de spaimă și teroare care ne-ar zdruncina viețile până la fărâmițare. Avem nevoie de soare, de căldură și de lumină.
Întreaga ta viziune se poate însă schimba într-o clipă atunci când realizezi că nu mai contezi doar tu și atât ci că ai o lume de lăsat moștenire copilului tău. Și-atunci începi încet-încet, extrem de precaut și de atent ca să nu devii copleșit, să ștergi nițeluș praful prin colțișoare pe care le păstrai ascunse de vederea ta. Nu zic să crezi, nu zic să te lași prins în avalanșă ci doar să cercetezi puțin înainte de toate.
Poate că pământul acesta te va mai îndura pe tine dar cine știe dacă va mai rezista până s-o face mare puiul tău, așa că citești printre rânduri despre poluare și înveți și tu cum e cu reciclarea.
Poate că tu ai crescut cum ai crescut și ești mulțumit de tine așa pansat și cârpit, dar parcă totuși n-ar strica să afli care sunt cu adevărat efectele violenței asupra copiilor.
Poate că tu ai mâncat pământ și ai pupat găinile pe cioc dar te face acest lucru un expert în imunitatea mondială? Ce-ai zice mai bine să începi să urmărești odată documentarul acela despre pandemia gripală?
Nu știu acum dacă sunt mai fericită sau nu dar sunt sigură de un lucru: pe zi ce trece, sunt tot mai împăcată cu mine. Mi-am asumat, poate fără să realizez, o responsabilitate uriașă. Nu e întotdeauna ușor să privești drept monștri fără chip. Uneori îți vine să fugi și să te ascunzi. Dar dacă tu pleci, cine rămâne în urma ta să-i înfrunte? N-au și ei dreptul să aleagă fericirea, măcar pentru o scurtă perioadă de timp?!
