Primarul municipiului Brad a secretizat numele persoanei care a câştigat un post plătit de la bugetul local. Condiţiile de concurs fuseseră întocmite să coincidă cu „dotarea” candidatei: opt clase şi 15 ani vechime în (orice fel de) muncă. Până la urmă s-a aflat că ocupanta postului este nevasta şoferului său, angajat la Primărie şi patron de SRL, căruia Florin Cazacu i-a atribuit prin încredinţare directă lucrări în valoare de 64.677 de euro, poveste ce face obiectul unui dosar penal, cercetat de Direcţia Anticorupţie
Raul Florin Matei, Marcel Bot

În data de 11.06.2018, Primăria Brad a organizat concurs pentru ocuparea unui post de magazioner la ,,Han Piață şi Obor”, compartiment din subordinea Consiliului Local. Nimic ieşit din comun până aici. Doar condiţiile specifice pentru ocuparea postului la acea dată au atras atenţia unor brădeni care au comentat pe facebook că e un concurs „clar cu dedicaţie”.

Aberaţii PSD: concurs la stat cu identitate protejată

În baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public încercăm să aflăm detalii despre ocupantul postului, singurul candidat – de altfel. Răspunsul primarului Florin Cazacu este halucinant: în centralizatorul nominal cu rezultatele concursului lipseşte exact NUMELE.  Primarul PSD îşi justifică secretomania printr-o directivă europeană care ar proteja datele cu caracter personal. După temeinice căutări am aflat că în spatele pretinselor „valori europene” invocate de pesedist stă o cumetrie de un balcanism fanariot irefutabil. Funcţia publică, dobândită prin concurs de un concurent cu identitate protejată, a fost ocupată de soţia şoferului Stânga Sorin Călin. Acel şofer, angajat al Primăriei Municipiului Brad la compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Investiţii şi administrator al societăţii comerciale Total System Sorana S.R.L., căruia primarul Florin Cazacu i-a dat pe bandă rulantă contracte din bani publici prin atribuire directă. Există un dosar deschis în acest sens de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Să ne amintim povestea cercetată pentru corupţie

În anul 2011, inspectorii Curţii de Conturi fac un control financiar la Primăria Municipiului Brad şi descoperă mai multe nereguli financiare estimate la o valoare totală de 3.028.285,85 lei. Printre neregulile constatate regăsim menţionată şi firma şoferului primarului Cazacu. Inspectorii Curţii descoperă că valoarea totală a lucrărilor pentru renovarea noului sediu al Primăriei Brad, în anul 2011, a fost de 275.485 de lei, lucrare atribuită şoferului. Aceşti bani, la vremea respectivă, erau echivalentul a 64.677 de euro. Suma a fost dată din vistieria brădenilor prin încredinţare directă, formă de atribuire denumită popular „cu dedicaţie”, în condiţiile în care o lucrare este fărâmiţată în mai multe lucrări mici pentru a evita pragul de atribuire prin licitaţie. Relaţia șef – angajat,  beneficiar – constructor, a fost prosperă şi se vede în cifra de afaceri cu care încheie anul 2011 societatea înfiinţată de şoferul primarului Florin Cazacu. Firma a fost înfiinţată cu un an înainte de renovarea Primăriei şi a realizat un profit de 71.783 lei, numai din contracte cu Primăria Brad.

De ce studii generale și de ce 15 ani vechime în câmpul muncii?

Pentru că atât are în dotare ocupanta postului, am zice noi. Pentru că posturile publice scoase la ,,concurs” urmăresc îndeaproape profilul candidatului agreat. În acest caz condiţiile eliminatorii au fost fixate tranşant: şcoală puţină, vechime mare, oriunde, fără să conteze experienţa în domeniu. Paradoxal, în răspunsul semnat de primarul Florin Cazacu se precizează că Piaţa funcţionează cu personal redus „astfel încât s-a considerat că este nevoie de oameni cu experienţă”. Doar că, în condiţiile de înscriere în concurs, nu figurează experienţa în domeniu, ci doar o anumită vechime în muncă, indiferent de calificare. Aşa s-a ajuns ca nevasta şoferului să facă pasul de la munca din privat (Teba Brad Industry sau Trico, în limbaj local) la statul la Stat.

Gânduri în loc de concluzii

Resursa cu adevărat bogată a urbei, tinerii şcoliţi aici, apoi absolvenţi de studii universitare instruiţi prin centre de prestigiu din ţară, nu vor putea niciodată să se întoarcă în oraş după terminarea specialităţilor lor. Deşi ei sunt cei care ar putea revoluţiona cu adevărat, prin solida lor pregătire profesională, societatea asta în care noi doar supravieţuim, iar nu trăim şi în care ne complăcem într-o utopică libertate.  Ei nu vor putea face asta dacă noi vom sta în continuare impasibili. Cercul „cumetriilor” fanariote se va suda iremediabil cu fiecare caz de genul celui prezentat. Pentru că ne-am obişnuit să tolerăm de zeci de ani aceste practici. Să nu ne asumăm public cuvântul şi implicarea. Să fim adepţii lui „las’ că merge ș-așa”. Sau fiindcă unii dintre noi au făcut la un moment dat o alegere ori un compromis şi continuă în alegerea făcută, chiar dacă au conştientizat de mult că au greşit. Condamnăm public şi ne dezicem de astfel de metehne, dar în momentul votului alegem să nu mergem sau să acordăm încrederea tot cercetaţilor penal şi circarilor în schimbul unui litru de ulei sau a unui kil de făină ori de zahăr. Ca să ieşim din întuneric de multe ori este suficient să facem doar un pas în faţă. Un singur pas…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here