Dragnea a tăiat porcul degeaba. Pesta porcină s-a răspândit în PSD

Vizionar ca orice conducător de partid, Liviu Dragnea a încercat să prevină pesta porcină care bântuie astăzi prin România, încă din 2013. Încă de atunci a tăiat porcul. Ce-i drept, în curtea lui Coldea, alături de Koveşi şi ceilalţi exponenţi de marcă ai statului paralel, a cărui victimă spune astăzi că este. Caracter, nu-i aşa? Numai că Dragnea l-a tăiat, statul paralel l-a mâncat, să le fie de bine, dar de pesta porcină Liviu tot nu a scăpat. Zilele acestea, constatăm cel mai virulent focar de pestă porcină fix în curtea PSD-ului

de  Sorin Ovidiu Bălan

Pentru că la noi nu există Opoziţie, deci nu are cine să tragă de mânecă Puterea atunci când greşeşte, PSD-ul a început să-şi tragă singur pumni în gură în faţa oglinzii. Sau, dacă vreţi, românii asistă la o gală de box absurdă, în care ambii luptători poartă tricou de aceeaşi culoare şi au aceleaşi însemne pe ele, pentru că aparţin aceluiaşi club.

Astfel că, se pune firesc întrebarea. Pentru cine se bat? Ce premiu are de ridicat învingătorul, atâta vreme cât trofeul merge, indiferent de cine câştigă, în vitrina aceluiaşi club. Să fie lupta doar de dragul spectacolului şi al spectatorilor?

Protagoniştii pumnăgelii, căci am exagerat spunând că este vorba despre o gală de box, pentru că în scrima cu pumnii există reguli, dar mai ales există demnitate, onoare, respect faţă de adversar, sunt Liviu Dragnea şi Gabriela Firea. Care se caftesc fără reguli, fără onoare, fără nimic. Şi-o trag pur şi simplu la gioale din toate poziţiile şi în toate formele.

Răspunsul la întrebarea: „pentru cine se bat?”, cred că nu-l pot da decât parţial. Adică, sigur nu se bat pentru noi, oamenii de rând. Pentru că altminteri auzeam în această dispută replici de genul: „Eu vreau pentru cetăţeni să fac…” „Eu aş vrea să fac mai mult decât ai face tu…”, sau  „Eu aş vrea să construiesc pentru cetăţeni…”,  „Eu aş vrea să construiesc pentru cetăţeni mai mult decât tine…” Ori astfel de dueluri nu am auzit şi, sigur, nici nu vom auzi.

Firea atacă dur, direct, la baionetă, ca în tranşee la ea, la Mărăşeşti: „Liviu Dragnea să plece din fruntea PSD. Ar fi mai bine şi pentru partid, şi pentru ţară”. La prima încercare de a pune în practică această dorinţă, Firea şi-a luat-o grav. La mare, încălziţi de soare, membrii Cex au votat în unanimitate ca ministrul de Interne, Carmen Dan, om de casă a lui Dragnea, să rămână în funcţie. Demiterea ei ar fi însemnat primul pas către demiterea lui Dragnea. Firea a înţeles atunci că singură nu-l poate rade pe Dragnea, aşa că a căutat aliaţi. Şi a găsit. Ecaterina Andronescu, nemulţumită mai demult că nu a fost pusă ministru la educaţie şi Mihai Tudose, nemulţumit că a fost înlocuit din funcţia de prim-ministru tot după o dispută cu Carmen Dan. Remarcaţi că fiecare are răfuieli personale cu Dragnea, nicidecum grija pentru soarta ţării. Totuşi, forţele acestea sunt insuficiente deocamdată pentru a-l răsturna pe Liviu.

La rândul său, Dragnea, bărbat de stat, nu iese la o confruntare directă cu Firea, pe care sigur ar pierde-o. Se bate prin interpuşi. Băieţi de partid care o acuză pe Gabriela că s-a dat cu statul paralel, că vrea să răstoarne Guvernul, că este securistă sub acoperire şi altele asemenea, nu le mai înşir, că le ştiţi şi dumneavoastră foarte bine.

Firea contraatacă spunând că ea nu a tăiat porci cu statul paralel şi au întins de şorici, fără să înţeleagă strategia vizionară a lui Liviu de a apăra partidul de viitoarea pestă porcină.

Care va fi deznodământul acestui război intern? Încerc un pronostic. Dragnea va pleca din fruntea PSD. Dar nici Firea nu va fi mai mult decât este acum, adică edilul Capitalei.

Cine va veni să conducă PSD-ul? Cred că unul dintre miniştrii care vor fi numiţi la apropiata remaniere. Unul care nu a mai participat până acum la guvernare. Probabil tot el va candida şi la prezidenţiale.

Până atunci însă, situaţia este asta: în partidul de guvernământ,  pesta porcină face ravagii, liderul opoziţiei, anonimul Ludovic Orban abia piuie câte ceva ca o chitară dezacordată, fără ca nimeni să-l ia în seamă, iar Johannis mai râde rar şi cu subînţeles în loc de răspuns la întrebările jurnaliştilor. Asta în condiţiile în care în curând România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Iar peste mai puţin de trei luni, sărbătorim Centenarul României Mari.

Jalnic, nu?