Avem dovada că şeful PSD al administraţiei judeţene din Hunedoara voia trenuri speciale cu care să transporte 4.000 de persoane la Bucureşti şi retur. Două granituri urmau să plece din Deva şi alte două din Petroşani. Solicitarea a fost făcută de preşedintele Mircea Bobora în numele Consiliului Judeţean Hunedoara către Valentin Pârvu, directorul general SRTFC Timişoara, la sfârşitul lunii aprilie
Marcel Bot
Consiliul Judeţean Hunedoara nu avea ce căuta în povestea mitingului organizat de PSD, indiferent de sloganul sub care se adună pesediştii la Bucureşti. Acest lucru l-a ştiut şi preşedintele Mircea Bobora, care a fost extrem de zgârcit la vorbă, atunci când a apărut primul „ciot” de informaţie. „În urmă cu vreo două săptămâni, probabil că da, am făcut o astfel de solicitare, dar nu vă pot da acum mai multe detalii”, ne-a declarat Mircea Bobora, preşedintele administraţiei judeţene, când l-am întrebat dacă a comandat şi la ce i-ar trebui Consiliului Judeţean Hunedoara trenuri speciale în ziua de 8 iunie 2018.
Mai trebuie spus că preşedintele Bobora este în concediu (pregătit să demisioneze) şi despre solicitarea de trenuri speciale nu se ştia în instituţie. Abia după ce am arătat că avem confirmarea verbală a preşedintelui, angajaţii CJ Hunedoara au scotocit după „hârtie” şi au scos-o de pe unde fusese dosită.
Patru trenuri speciale, opt mii de aplaudaci
Cererea a fost făcută de la cabinetul preşedintelui Mircea Bobora, era adresată Regionalei CFR Timişoara, la data de 24 aprilie 2018, şi sună aşa: „Domnule Director General Valentin PÂRVU. Prin prezenta vă rog să ne comunicaţi posibilitatea de a transporta 2.000 de călători din staţia CFR Deva la Bucureşti şi retur, cu două garnituri de trenuri speciale comandate şi 2.000 de călători din staţia CFR Petroşani la Bucureşti şi retur, cu două garnituri de trenuri speciale comandate, în perioada 19-21 mai 2018”. Semnează Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. În adresă se mai arată că garniturile pot fi ataşate la trenurile aflate în circulaţie şi că administraţia judeţeană va emite o comandă fermă, după primirea şi analizarea informaţiilor. Regionala CFR Timişoara nu a răspuns – cel puţin asta susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, şi nici autorităţile judeţene nu au mai insistat.
La vremea respectivă, Hunedoara trebuia să participe cu 10.000 de oameni la miting. Ulterior, norma de reprezentare a scăzut la 3.000 şi şefii PSD Hunedoara au apelat la proprietarii de autobuze care îşi iau licenţă de traseu de la Consiliul Judeţean. Dar asta e o altă poveste…
Bossulică transmite-i lui Victor Arion că mâine e iar grevă la Hunedoara.Se vor aborda, cel puțin,următoarele teme:
– Neeacordarea bonurilor de masă până la 01.06.2019
– Despre desființarea grilelor de salarizare
– Despre inexistența sindicatului
– Despre uimitorul salariu minim generalizat
– Despre lipsurile de tot felul
[…] și-a impus embargo-ul cu nonșalanță pentru că are de partea sa CJ Hunedoara, condus de Mircea Bobora (PSD). Deși inițial se angajase că va depozita gratuit deșeurile „istorice” la Bârcea Mare, […]