Printre  filmele care au avut anul acesta nominalizări la Oscar este și Bombshell, bazat pe fapte reale, în care un grup de femei îl detronează pe CEO-ul Fox News pentru hărțuire sexuală. Americanii pun foarte mare accent în acest sens, unde și cea mai subtilă aluzie va fi taxată și plătită scump. O altă lume, departe de ce ne este nouă familiar.
de Mădălina Oana

Însă atunci când vezi că în același an, la tine în țară, o femeie este omorâtă în bătaie de partener după ce, cu câteva zile înainte, a sesizat poliția care a făcut absolut nimic pentru a o proteja, această depărtare pare la ani lumină de tine.

Prima reacție pe care o experimentezi este de neîncredere. Mintea ta se luptă din răsputeri să nu proceseze această informație, ți-e imposibil să crezi că așa ceva chiar se poate întâmpla. Încerci să empatizezi cu criminalul, să înțelegi ce a putut simți, încerci să înțelegi ce au gândit organele de ordine dar nu ajungi la nicio soluție.

Și atunci te cuprinde furia, o furie surdă și oarbă care vrea doar să se dezlănțuie. Blestemi autosuficiența agresorului, acțiunea lui de a se juca de-a divinitatea, lipsa oricărei înțelegeri asupra vieții, nepăsarea și incompetența polițiștilor.

Toată situația îți pare familiară. Îți amintești după aceea de câte ori te-ai simțit la fel de neputincios și realizezi magnitudinea acestor tragedii deloc izolate. Îți amintești de câte ori ai condamnat înainte cutumele credințelor populare, mentalitățile învechite și stupide, indiferența, pasivitatea, prostia.

Odată instalată starea de neputință îți dai seama că e o luptă mult prea grea pentru tine, un balaur cu mult prea multe capete care renasc neîncetat atunci când singurele tale arme sunt cuvintele. Și atunci vrei să fugi, să te ascunzi, să nu mai faci nimic doar să aștepți pasiv să te trezești din acest coșmar, în timp ce-ți plângi tristețea sufocat în pătură.

Ceva se întâmplă apoi și apare acceptarea. Acceptarea realității, a faptului că ești prea micuț în acest război ca să faci vreo diferență, acceptarea faptului că în ciuda acestor reflecții trebuie să mergi înainte, să continui lupta neîntrerupt, să o iei mereu de la capăt oricât de obosit sau exasperat ai fi, fără să renunți vreo clipă. Îți culegi cu greu cuvintele și începi să tastezi. Indiferent cum ar fi contribuția ta, oricât de mică și insignifiantă, nu ai decât o singură variantă: să mergi înainte pentru puiul de om pe care tu îl crești în această lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here