Partidul Național Liberal a demonstrat în acest an în care s-a aflat la guvernare că știe și că poate să dezvolte România chiar și într-o perioadă extrem de grea și împotriva majorității toxice a PSD, care a sabotat cât  a putut inițiativele guvernului. Cu o majoritate solidă în Parlament, vom reuși să dezvoltăm România, iar programul prezentat de Partidul Național Liberal, oferă nu doar idei, ci și soluții în acest sens.

Cu fonduri proprii și cu finanțări europene, administrațiile liberale au arătat deja că pot să transforme orașele, iar Guvernul PNL a reușit – în timp ce România traversa, împreună cu întreaga omenire, cea mai gravă criză sanitară și economică din ultimul secol – să lanseze și marile șantiere, cu finanțare europeană.

Asta în timp ce guvernările PSD au însemnat șapte ani ratați pentru dezvoltarea României într-o perioadă fastă pentru economia globală. PSD a ratat marile proiecte pe care le promisese până în 2020 (de exemplu cele opt spitalele regionale, autostrada Sibiu-Pitești), a ratat fondurile europene, i-a taxat pe români fără a construi ceva. PSD doar a cheltuit, a lăsat infrastructura să decadă. România nu-și mai poate permite să irosească alți patru ani alături de PSD – partidul stagnării, partidul trecutului și partidul neputinței, care a arătat deja că nu știe și nu vrea să folosească fondurile europene.

Guvernul PNL a început deja această schimbare radicală despre care vorbim. A schimbat paradigma dezvoltării economice, de la consum nesăbuit și risipă către investiții. Iar această dezvoltare care cuprinde toate sectoarele, poate continua tocmai prin acest program de guvernare cu care Partidul Național Liberal vine acum în fața dvs.

Începând cu 2021, România are la dispoziție 80 miliarde de euro și șansa istorică de a se conecta la curentul european al dezvoltării. UE investește masiv pentru redresarea economică odată ce criza sanitară va fi stăpânită, însă aceste fonduri europene  trebuie atrase prin proiecte serioase, corecte și, mai ales, finanțabile. Iar PNL a demonstrat că știe, că poate și că își dorește dezvoltarea cu banii veniți de la Uniunea Europeană.

CREȘTEM NIVELUL DE TRAI

Unul dintre capitolele Programului de guvernare 2021 – 2024, prin care Partidul Național Liberal și-a propus DEZVOLTAREA ROMÂNIEI se referă la creșterea nivelului de trai al românilor. Pentru Partidul Național Liberal aplicarea acestui document programatic înseamnă cu adevărat mai bine pentru noi toți.
Cu o majoritate în Parlament, care va susține eforturile Guvernului și care nu va pune frână proiectelor și programelor inițiate așa cum s-a întâmplat în ultimul an, schimbarea benefică de curs politic si economic generată de PNL va fi accelerată, cu efecte pozitive în viețile tuturor românilor.

Investițiile în spitale, școli, transport public cresc direct nivelul de trai. Investițiile în infrastructură duc la creșterea competitivității companiilor românești, dar atrag și noi investiții private. Creșterea economică este astfel una sănătoasă, inflația rămâne scăzută, așadar creșterile de venituri sunt reale, iar salariile, pensiile și alocațiile își păstrează puterea de cumpărare.

Prin aplicarea măsurilor din Programul de guvernare 2021 –  2024 putem realiza cea mai mare creșterea economică în următorii 4 ani, cu un ritm de creștere de peste 6% în 2024. Produsul Intern Brut al României poate fi majorat cu peste 450 miliarde lei, până la peste 1.500 miliarde lei la finalul lui 2024. Dezvoltarea economică poate duce la crearea a peste 560.000 de noi locuri de muncă mai bine plătite în economie. Salariul mediu net va crește cu aproape 50% față de nivelul din 2020. De asemenea, într-o economie sănătoasă, putem majora valoarea punctului de pensie cu 46% până în 2024.

Sunt măsuri care duc cu adevărat la creșterea nivelului de trai al românilor, dar și la o creștere a puterii de cumpărare cu peste 30% , în timp ce inflația anuală poate fi scăzută sub 2 procente.

DEZVOLTARE CU FONDURI EUROPENE

În tot acest mecanism de creștere economică, Partidul Național Liberal va continua să folosească masiv pentru investiții fondurile europene. Am dovedit deja că putem să facem acest lucru, atât la nivelul administrațiilor locale conduse de PNL, cât și la nivel guvernamental. Iar  soluția liberală a dezvoltării, folosind masiv pentru investiții fondurile europene, va reuși acel salt de care avem nevoie pentru a ajunge la nivelul economiilor dezvoltate din UE.

Așa cum spuneam anterior, România are o oportunitate istorică de finanțare a unei dezvoltări rapide. Președintele Klaus Iohannis a negociat la Bruxelles 80 miliarde euro – cel mai mare pachet de fonduri europene pentru investiții și dezvoltarea României. Iar Guvernul PNL a făcut deja reformele necesare creșterii masive a ratei de absorbție, pentru a putea folosi la maximum în următorii ani toate fondurile alocate. Vorbim despre transformarea Agențiilor de Dezvoltare Regională în unități de management și descentralizarea decizională, trecerea unor mari proiecte de infrastructură (cum sunt centurile ocolitoare ale localităților) la autoritățile locale cu putere de implementare, accesul facil la finanțare europeană a proiectelor în parteneriat între localități, între orașe și comunele din jur.

Partidul Național Liberal a fost singurul partid care a avut curajul și priceperea de a-și asuma răspunderea trecerii României prin cea mai gravă criză din ultimele decenii. Am ales dezvoltarea României în cel mai dificil an din istoria recentă. Noi am ales să nu lăsăm România la greu.

Iar ÎMPREUNĂ putem continua toate aceste proiecte. PNL vă propune așadar patru ani de dezvoltare, patru ani în care să ne concentrăm pe infrastructura acestei țări, patru ani de stabilitate pentru dezvoltare.

Împreună dezvoltăm Hunedoara! Împreună dezvoltăm România!

Comandat de Partidul National Liberal, cod AEP 11200025

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here