Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a declarat ca neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.26/2020 privind organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate
Marcel Bot

„Curtea a observat că actul normativ al legiuitorului delegat afectează drepturile electorale ale cetăţenilor, precum și regimul constituțional al Parlamentului. În consecință, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.26/2020, în ansamblul său, contravine dispozițiilor art.115 alin.(6) din Constituție”, se arată în comunicatul de presă al Curţii.

Hai, fiecare la Circa lui!

Curtea a constatat că dispoziţia de a permite alegătorului să voteze în orice secție de votare, independent de circumscripţia electorală unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, este contrară cu însuşi scopului pentru care au fost înfiinţate circumscripţiile electorale, încălcându-se „drepturile fundamentale consacrate de art.36 și art.37 din Constituție”.

De asemenea, organizarea alegerilor locale şi parlamentare la aceeaşi dată contravine Consitituţiei. Curtea arată că modificarea „îl pune (pe votant) în situaţia parcurgerii unei proceduri de votare greoaie, complicate, de natură a-i restrânge libertatea de exprimare a voinței politice și, implicit, efectivitatea dreptului la vot. Dispozițiile criticate încalcă și dreptul persoanei de a fi aleasă, prevăzut de art.37 din Constituție, întrucât înlătură posibilitatea unei persoane de a candida în acelaşi timp pentru o funcţie electivă locală (primar, consilier local, consilier județean) şi pentru o funcţie electivă națională (deputat sau senator)”, se arată în comunicatul de presă transmis de Curte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here