În noiembrie 2018, zeci de hunedoreni au protestat pe trecerea de pietoni de la Sântandrei, după ce un bătrân fusese spulberat de o maşină pe „Zebra Morţii”. Era a şaptea victimă care şi-a găsit sfârşitul acolo pe parcursul anului trecut. Zilele trecute, după şapte luni cât o naştere prematură, ni s-a comunicat că o comisie bine antrenată în promisiuni a „definitivat un studiu de soluţie” care va fi „prezentat spre avizare”. Adică, nimic
Marcel Bot
Joi, 8 noiembrie 2018. Seara. Un bărbat în vârstă de 76 de ani a fost omorât pe trecerea de pietoni de la Sântandrei, „zebră” aflată pe DN 7, în zona fabricii de biciclete. Şoferul, un tânăr de 26 de ani, spunea că – pur şi simplu – nu l-a văzut. Era a şaptea victimă a accidentelor rutiere de pe Zebra Morţii”. Un val de furie a cuprins comunitatea locală care a protestat trei zile la rând pe trecerea ucigaşă, în speranţa că autorităţile se vor mobiliza şi vor lua măsuri care să asigure traversarea DN 7 în siguranţă pe acel segment de drum. Proteste au mai fost şi-n urmă cu câţiva ani, atunci când o adolescentă a fost omorâtă pe aceeaşi trecere de pietoni, în condiţii parcă trase la indigo. De fapt, povestea a rămas nerezolvată de prin 2013, iar de atunci „Zebra Morţii” contorizează decese pe bandă rulantă. În urma protestelor de anul trecut, drumarii au montat butoni reflectorizanţi la trecerea de pietoni, dar cazul rămânea deschis pentru o soluţie sigură şi definitivă.
Din jale s-a-ntrupat Electorala
După o „gestaţie” de şapte luni (timp suficient pentru o naştere prematură), administraţia judeţeană anunţă că ar avea CEVA (un studiu de soluţie neavizat pentru un giraotoriu) care se va termina CÂNDVA (probabil până la sfârşitul anului, dacă nu intervine fatal birocraţia). Adică, nimic foarte concret. Doar o mică lovitură de imagine dată de Costel Avram. „Astfel, administratorul public al județului, Costel Avram, consilierul județean Eduard Felciuc, directorul tehnic din cadrul CJ Hunedoara, Carmen Guran, primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu, proiectantul și specialiști din administrație, au definitivat studiul de soluție care va fi prezentat spre avizare conducerii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara. La fața locului s-a stabilit exact ce lucrări vor fi efectuate de către cele două instituții, dar și modalitățile de acces în zonă. Este vorba despre relocarea unor stâlpi amplasați în prezent pe terenul vizat de investiție și de asigurarea unui acces pentru intrarea în localitatea Sântandrei. În elaborarea studiului de soluție se are în vedere asigurarea fluenței traficului rutier, dar mai ales siguranța pietonilor care traversează DN7 în această zonă”, se arată în comunicatul de presă al cronicarilor CJ Hunedoara, comunicat care se încheie – evident! – cu un mesaj de suflet şi simţire transmis de Costel Avram. Acesta ne spune cât de preţioasă este viaţa şi că „situaţia actuală nu mai poate continua”. (Sigur că va mai continua. Cel puţin încă jumătate de an, după cum reiese şi din comunicat.)