Fostul viceprimar al Devei revine cu o fumigenă electorală, după o absenţă de şase luni impusă de lege pentru că a folosit banii Primăriei în interes personal. (Mai precis, s-a dovedit cu decizie definitivă că Răzvan Mareş a furat locul unui copil la turneul elitelor de Futsal de la Madrid.) Acum, Mareş readuce tămbălăul în Consiliul Local Deva, pretinzând că 760 de familii nu vor mai beneficia de măşti gratuite pentru că achiziţionarea măştilor nu s-ar fi făcut ca la carte. Minciuna lui Mareş e uşor de dovedit pentru oricine e dispus să facă o minimă verificare a informaţiilor. La finalul textului aveţi imagini cu achiziţiile de pe SEAP
Marcel Bot
Acuzaţiile circulă de câteva zile pe Facebook, iar consilierul local promite să ducă scandalul în şedinţa CL Deva de miercuri, 27 mai 2020. Răzvan Mareş susţine că Primăria Deva a achiziţionat măşti de protecţie pentru populaţie „mai scump decât de pe piaţa liberă”. În postarea sa, Mareş spune că : „Primăria Deva are un departament de achiziţii care are obligaţia înaintea oricărei achiziţii să întocmească un referat privind preţul pieţei, astfel putându-se evita situaţia ca 760 de familii să nu beneficieze de măşti iar banul public să fie folosit chibzuit în aceste momente grele!”. În prima doză de manipulare, politicianul asociază preţul pe care el îl consideră prea mare cu un număr de familii care, chipurile, nu vor beneficia de măşti, deşi ştie (sau ar trebui să ştie pentru că îl plătim cu indemnizaţie de consilier local să fie informat) că niciun devean nu poate fi scos din programul de distribuire a măştilor. Cea de a doua manipulare e legată de comparaţia cu oferta Emag, valabilă doar pentru persoane fizice la data de 20 mai. Or, se ştie că preţul măştilor a fluctuat de la o lună la alta şi chiar de la o zi la alta „pe piaţa liberă”.
Pentru a vă face o imagine cât de cât reală asupra felului în care au fost achiziţionate măştile de protecţie e necesar un „inventar” al cumpărăturilor făcute de primării pe parcursul celor două luni vizate de acuzaţiile lui Mareş.
Deva, preţul cel mai bun oricum ai lua-o
Primăria Deva a cumpărat măşti de protecţie în aprilie şi mai, folosind procedura de achiziţie „cumpărare directă”, procedură adoptată de toate instituţiile publice din judeţul Hunedoara (şi nu numai) din motive lesne de înţeles. În luna aprilie au cumpărat măşti trei UAT-uri: Consiliul Judeţean Hunedoara (6 aprilie) – cu 3,95 lei/ bucata; Primăria Brad (14 aprilie) – 3,28 lei/ bucata; Primăria Deva (30 aprilie) – 2,10 lei/ bucata.
Cele mai multe achiziţii de măşti pentru populaţie s-au făcut în luna mai, în special pe la jumătatea lunii. Astfel, Primăria Deva a luat în 14 mai măşti cu 1,60 lei/ bucata; Primăria Hunedoara (12 mai) – 1,70 lei/ bucata; Primăria Orăştie (6 mai) – 2 lei/ bucata; Primăria Uricani (13 mai) – 2,10 lei/ bucata; Primăria Simeria (12 mai) – 2,85 lei/ bucata.
După cum se poate observa, Primăria Deva a ieşit la cumpărături de fiecare dată un pic mai târziu şi a prins preţuri mai bune comparativ cu celelalte primării.
Mai adăugăm la lista prezentată achiziţia făcută de Tribunalul Hunedoara pentru că în logica lui Răzvan Mareş şi magistraţii ar putea fi suspectaţi de sifonarea banului public… Aşadar, Tribunalul Hunedoara a luat prin „cumpărare directă”, la data de 12 mai, 3.000 de măşti cu 1,70 lei/ bucata. Mai scump ca Primăria Deva şi fără Emag. De altfel, nicio instituţie publică din Hunedoara nu a făcut achiziţii de măşti de la Emag pentru că firma care e în spatele site-ului şi-a retras oferta de pe SEAP după data de 18 martie 2020.
Cum a redevenit Mareş foarte vocal
Fumigena electorală lansată de Răzvan Mareş vine la finalul celor şase luni de pedeapsă încasată de acesta ca urmare a faptului că a furat locul unui copil la turneul elitelor de Fustsal de la Madrid. „În calitate de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea şi adoptarea a patru Hotărâri ale Consiliului Local, în baza cărora între municipiul Deva şi Asociaţia Fotbal Club Autobergamo au fost încheiate două Contracte de finanţare nerambursabilă în data de 26 mai 2017, în valoare de 500.000 lei, respectiv în data de 31 mai 2018, în valoare de 450.000 lei. Ulterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă din data de 26 mai 2017, persoana evaluată (Răzvan Mareş, n.red.) a făcut parte din delegaţia asociaţiei, care a efectuat o deplasare la Madrid, pentru a susţine echipa FC Autobergamo în timpul unui meci de fotbal”, se arată în decizia Agenţiei Naţionale de Integritate. În 30 octombrie 2019, Consiliul Local Deva a dispus diminuarea indemnizaţiei de consilier local cu 10 la sută şi suspendarea dreptului de vot în CL Deva pentru Răzvan Mareş pe o perioadă de şase luni. Timpul a expirat în aprilie şi din mai Răzvan Mareş a reînceput scandalul, dar..
Atunci când i-a fost demolată „Integritatea” de o decizie ANI care l-a găsit în conflict de interese, fostul viceprimar n-a contestat-o şi n-a făcut scandal. Era conştient că a profitat de funcţia de viceprimar ca să se plimbe la Madrid pe bani publici, cum probabil ştie şi acum că manipulează informaţiile reale în scop electoral.
De ce a cumpărat Primăria Deva 40.000 de măşti
Deva a fost focar de infecţie COVID, pe lista scurtă a punctelor critice din România, alături de Suceava şi Arad. Dar nu e vina devenilor că s-a ajuns aici. Devenii nu sunt nici mai indisciplinaţi, nici mai nespălaţi ca ceilalţi locuitori ai judeţului. Neşansa lor a fost că locuiesc în proximitatea unui spital administrat prost de şefii Consiliului Judeţean Hunedoara. (La acest subiect vom reveni pe larg.) În aceste condiţii, Grupul Local de Comunicare Strategică a decis să fie ajutată populaţia Devei cu măşti oferite gratuit pentru perioada de după 15 mai, când purtarea măştilor devenea obligatorie. La data de 27 aprilie, primarul Devei, Florin Oancea, a anunţat că Primăria va repartiza tuturor locuinţelor din municipiu un pachet cu măşti. Iniţial Primăria a achiziţionat 20.000 de măşti pentru că se baza pe o donaţie din China de 50.000 de bucăţi. Embargoul impus Chinei a făcut ca măştile să nu fi ajuns la timp, motiv pentru care administraţia locală a decis să mai cumpere 20.000 de măşti, cu o zi înainte ca măştile să devină obligatorii. Repartizarea măştilor se face prin voluntariat, cu angajaţii Primăriei care distribuie măşti după orele de program. Asta explică ritmul lent de distribuire, dar primarul Florin Oancea anunţă că nicio familie din Deva nu va fi exclusă din program.