Deva Mall a găzduit marți, 13 noiembrie, semifinalele concursului de cultură generală pentru liceeni „Citești și câștigi!”, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Colegiul Național „Decebal” a câștigat prima semifinală, învingând echipa Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani cu 34 la 30.

Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara s-a impus în cea de-a doua semifinală în fața echipei Colegiului Național „I. C. Brătianu” Hațeg cu scorul 32 la 28.

Echipele care au pierdut în semifinale vor juca finala mică în data de 27 noiembrie, la ora 13.00.

Marea finală, dintre Colegiul Național „Decebal” Deva și Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara, va avea loc în 28 noiembrie 2018, la ora 13.00.

Ambele partide se vor desfășura la Deva Mall, gazda competiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here