Ție ce putere ți-ar plăcea să ai dacă ai fi supererou? Să zbori, să fii invizibil, să treci prin ziduri sau să ai forța să dobori o armată întreagă dintr-o singură lovitură? Eu, recunosc, nu prea mă pricep la supereroi. Motivele ar putea fi multe: nu prea auzeai de ei în copilăria mea, ar fi fost inacceptabil ca o fetiță să lase păpușile deoparte și să se joace de-a supereroii, iar accesul la programele televizate în care apăreau supereroi era imposibil.
de Mădălina Oana
Acum sunt ceva mai familiarizată cu ei datorită pasiunii cu care unii dintre fanii mai tinerei (sau nu) au avut amabilitatea să-mi povestească în detaliu caracteristicile lor.
Și totuși, motivul principal pentru care nu mă prea pricep la supereroi e mult mai simplu de-atât și sper din suflet să nu supere pe nimeni: mie, pur și simplu, nu-mi plac supereroii.
Or fi ei simpatici cu costumașele lor, cu privirile dârze, curajul neînfricat, poate că știu mereu exact ce și când să spună ca să te lase mască, poate că fac lucruri pe care nimeni altcineva nu ar putea să le facă, dar le lipsește ceva esențial, din punctul meu de vedere: umanitatea.
E minunat să îi admiri, dar între timp, ai putea și să te întrebi: oare cât de greu le este lor de fapt să fie supereroi? Poate că ție, să ridici o clădire cu un deget, ți se pare impresionant, dar pentru ei e ca și cum ar ridica o scamă de pe jos. Nu prea poți spune că s-a chinuit prea mult sau că s-a strofocat cu efortul. Bineînțeles că putea să lase clădirea să se prăbușească peste oameni nevinovați, dar aici nu este vorba despre conceptul bine/rău ci, mai degrabă, de puterea ta interioară ca, în ciuda greutăților, să nu renunți la ceea ce crezi.
Pentru mine, supereroii înseamnă mult mai mult decât abilități speciale. Supereroii mei nu sunt întotdeauna buni, nu găsesc mereu cuvintele potrivite, nu se diferențiază aparent cu nimic de noi toți ceilalți, ba chiar pot fi inadecvați, șovăielnici și stângaci.
De câte ori aud sau citesc despre cineva care s-a aruncat în flăcări să salveze un suflet, chiar dacă avea aceleași șanse de a fi mistuit ca și victima, sau despre o persoană care a reușit să învingă depresia, sau despre o femeie care a condus sute de sclavi către libertate, sau despre cineva care s-a coborât într-o fântână ca să salveze un cățeluș, sau despre un om care nu a făcut nimic remarcabil întreaga lui viață dar este plâns de o mulțime de oameni cărora le-a influențat viața și-i poartă iubirea în suflet, de fiecare dată mă emoționez profund și-mi spun hotărâtă: așa supererou vreau și eu să fiu! Așa supererou vreau ca și fetița mea să admire, unul care nu a primit la naștere puteri speciale ci unul în care ea singură se poate transforma, oricând dorește ea!
Poate că o fi spectaculos să poți doborî o armată întreagă dintro singură lovitură dar eu cred că nimic nu bucură mai mult decât un suflet înălțat din doar câteva vorbe blânde. De multe ori, din păcate, acest lucru poate fi mai greu de făcut decât să ridici o scamă de pe jos.
