Sezonul Super Rally 2020 va fi deschis cu orașul Deva, care este una dintre destinaţiile noi din calendarul Caravanei acestui campionat naţional de raliu stradal. În acest sens, primarul Florin Oancea s-a întâlnit marţi, 7 iulie, la sediul Primăriei cu fostul mare campion mondial la box profesionist, Mihai Leu, cu fiul acestuia, Marco Leu, și cu Ioan Badiu, directorul sportiv al Federației Române de Automobilism Sportiv.

Tema întâlnirii a fost organizarea la Deva, în perioada 21-22 august, a primei etape a Campionatului Național de Super Rally 2020, al cărui promotor este Mihai Leu. Competiția de la Deva va fi organizată de AMC Racing în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva. Mihai Leu și fiul său Marco au venit în calitate de  reprezentanți ai Asociației Club Sportiv AMC Racing. „Am discutat astăzi detaliile tehnice ale organizării  acestei etape care dă startul Campionatului Național de Super Rally 2020 și la care vor participa 36 de mașini de curse. Mai multe informații despre competiție și despre competitori, piloți consacrați care și-au scris numele în cartea de aur a campionatelor de raliuri și care vor veni în orașul de la poalele Cetății, vom detalia într-o conferință de presă care va avea loc în data de 15 iulie 2020, la sediul Primăriei Municipiului Deva. Mihai Leu mi-a spus că a ales Deva pentru că este un oraș frumos care merită promovat și pentru că a considerat că asfaltul de pe străzile unde va avea loc circuitul este numai bun pentru piloții care se vor alinia la start. Foarte puțini știu că apropiații lui Mihai Leu se așteptau ca el să înceapă o carieră serioasă în raliuri, nu în box. Cu trei ani înainte de a deține centura supremă la box, Mihai și-a făcut debutul în Campionatul Național de Raliuri. El a moștenit pasiunea pentru motorsport de la tatăl său. Marele nostru sportiv a reușit să îmbine cu succes ambele pasiuni. Campion mondial de juniori la box, primul român campion mondial în boxul profesionist, campion absolut de raliuri și campion de viteză în coastă sunt doar o parte din titlurile care se regăsesc în palmaresul marelui sportiv. Îi mulțumesc marelui sportiv Mihai Leu pentru că a ales ca municipiul Deva să facă parte din circuitul sportului cu motor! Împreună pentru Deva”, a transmis Nicolae-Florin OANCEA, primarul Municipiului Deva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here