Fostul viceprimar al municipiului Deva s-a aflat în conflict de interese, potrivit deciziei luate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), atunci când a luat locul unui junior la turneul final al elitelor de futsal de la Madrid. Cazul a ajuns şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) care deocamdată nu s-a pronunţat.
Marcel Bot

În martie, când am publicat articolul „Răzvan Mareş și alţi patru au furat prezenţa unor copii la Madrid, la un eveniment unic în viaţa tinerilor sportivi”, arătam că „povestea se află în atenţia organelor de cercetare penală pentru că există suspiciuni de fals şi uz de fals. De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate e îndreptăţită să verifice un posibil conflict de interese pentru că viceprimarul Răzvan Mareş a votat pentru aprobarea acordării de finanţare nerambursabilă de la Primăria Deva la clubul Autobergamo şi parte din bani s-au întors în folosul său prin cheltuieli de transport (cel puţin) decontate de club”.  La sfârşitul săptămânii trecute a apărut public anunţul Agenţiei de Integritate care confirmă conflictul de interese în care s-a aflat fostul viceprimar. „În calitate de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea și adoptarea a patru Hotărâri ale Consiliului Local, în baza cărora între municipiul Deva și Asociația Fotbal Club Autobergamo au fost încheiate două Contracte de finanțare nerambursabilă în data de 26 mai 2017, în valoare de 500.000 lei, respectiv în data de 31 mai 2018, în valoare de 450.000 lei. Ulterior încheierii contractului de finanțare nerambursabilă din data de 26 mai 2017, persoana evaluată a făcut parte din delegația asociației, care a efectuat o deplasare la Madrid, pentru a susține echipa FC Autobergamo în timpul unui meci de fotbal”, a informat Agenția Națională de Integritate. Răzvan Mareş poate contesta în instanţă decizia ANI.

Reamintim că cinci juniori de la Autobergamo Deva au fost eliminaţi pe furiş (gen „noaptea ca hoţii”) din lotul pentru turneul final al elitelor de futsal de la Madrid ca să facă deplasarea fostul viceprimar al Devei Răzvan Mareş şi alţi patru chibiţi. Spuneam „pe furiş” pentru că deplasarea s-a făcut pe banii Primăriei Deva, iar în deconturi apar juniorii ca beneficiari ai călătoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here